Cum să fii creativ

Termenul creativitate îşi are originea în cuvântul latin creare, care înseamnă "a zămisli", "a făuri", "a naşte". Creativitatea poate fi definită drept "capacitatea de a imagina răspunsuri la probleme, de a elabora soluţii inedite şi originale" (E. Limbos) sau "un complex de însuşiri şi aptitudini psihice care, în condiţii favorabile, generează produse noi şi de valoare pentru societate" (Al. Roşca). Noutatea, originalitatea, ingeniozitatea şi valoarea teoretică sau practică reprezintă trăsături esenţiale ale activităţii creatoare. Fenomenul creativităţii reprezintă o trăsătură general umană.
Pentru a deveni creativi trebuie să ne descoperim acel complex de însuşiri şi aptitudini psihice şi să-l dezvoltăm în condiţii favorabile.


În continuare voi prezenta o listă de însuşiri ce caracterizează personalitatea creativă.
  • Perseverenţă, voinţă. Multe biografii de creatori din diferite domenii scot în evidenţă munca sisifică, sacrificiile şi eforturile, uneori supraomeneşti, care se ascund în spatele unor realizări deosebite.
  • Deschiderea către experienţe noi care semnifică disponibilitatea de a învăţa, de a încerca noul, de a explora, de a fi curios. Nu înceta să-ţi pui întrebări! Continuă să-ţi pui întrebări!
  • Motivaţie intrinsecă. Multe relatări despre persoanele creative scot în evidenţă nivelul înalt de motivare al acestora, faptul de a fi profund absorbite de munca lor pe care o consideră interesantă, provocatoare prin ea însăşi şi generatoare de bucurie şi satisfacţie.
  • Interese şi preocupări variate, hobby-uri multiple, unele dintre ele la nivel de performanţă.
  • Nonconformism epistemic, de cunoaştere, exprimat în independenţa în judecată, curaj, în exprimarea opiniilor, curajul de a fi diferit de ceilalţi. Nonconformismul persoanei creative se poate exprima şi în plan comportamental, ceea ce poate determina dificultăţi de adaptare şi integrare în grupul social.
  • Toleranţa la ambiguitate este capacitatea persoanei creative de a opera mental cu concepte şi imagini ambigue, nedefinite şi slab organizate.
  • Curiozitatea reprezintă o trăsătură foarte importantă a persoanei creative, care este în permanentă căutare de lucruri noi, doreşte să ştie cât mai multe, să descopere şi să înveţe. "Cel mai important e să nu încetezi de a-ţi pune întrebări. Curiozitatea are motivele sale pentru a exista" (Einstein)
  • Asumarea riscului exprimat în faptul că nu se teme să încerce cava nou, îşi asumă consecinţele, este optimist şi curajos.
  • Fond emoţional bogat, este senisbil, trăieşte intens toate evenimentele.
  • Încrederea în forţele proprii şi înclinaţia puternică spre realizare de sine.
  • Capacitatea de a se angaja în urmărirea unor scopuri de perspectivă : întotdeauna marii creatori işi fac planuri pe termen lung.
  • Simţul umorului
  • Atras spre complexitate, spre mister, spre neobişnuit.
Ne-am descoperit unele din trăsăturile de mai sus, poate toate sau chiar şi altele pe care le-am trecut cu vederea. Acest lucru înseamnă că avem o personalitate creativă, dar acum trebuie să o dezvoltăm şi să ne antrenăm într-un mediu favorabil.

Creativitatea nu depinde numai de individ, ci şi de contextul social, de condiţiile economice, de mediul familial, şi de starea generală a culturii. Factorii sociali intervin ca susţinători sau inhibatori ai creativităţii. Studiile realizate în această direcţie au arătat că mulţi dintre copiii înalt creativi provin din familii ce încurajează un astfel de comportament. Astfel, părinţii ce stimulează independenţa copiilor, nu sunt excesiv de protectori sau autoritari, încurajează copiii în afirmarea opiniilor proprii au copii mai creativi decât cei ale căror relaţii cu copiii lor sunt reci, dominatoare şi care tind să le limiteze libertatea.
În mediul şcolar, un rol important îl are stilul educaţional al profesorului. Astfel, profesorul care facilitează dezvoltarea creativităţii elevilor se caracterizează prin faptul că foloseşte strategii menite să cultive flexibilitatea intelectuală, îndrumă elevii să gândească în mod independent, îi încurajează să pună întrebări, să manifeste toleranţă faţă de ideile noi, să acţioneze liber, să abordeze o problemă din unghiuri de vedere diferite, să caute în mod independent soluţii la probleme, să îşi asume responsabilităţi. În schimb profesorii care inhibă creativitatea sunt rigizi, hipercritici, autoritari, descurajează exprimarea liberă a opiniilor, acordă prioritate ideilor şi întrebărilor ce vin în sprijinul propriilor argumente şi le ignoră sau le resping pe cele ce le contrazic, nu sunt disponibili în afara orelor de curs.

În final, vă propun câteva exerciţii de stimulare a creativităţii.

Dacă v-a fost util acest articol, sau pur şi simplu v-a plăcut, îmi puteţi mulţumi apăsând unul sau mai multe dintre butoanele de socializare. Astfel nu doar îmi mulţumiţi, dar împărtăşiţi şi altor persoane acest articol. Sau chiar puteţi să vă abonaţi la feed....vă voi fi recunăscător.

Bibliografie



  • Psihologie: manual pentru clasa a X-a / Adrian Neculau (coord.), Luminiţa Iacob, Dorina Sălăvăstru, ... - Iaşi: Polirom, 2006