Cine trage sforile?

Te uiţi la televizor de când erai în scutece, eşti un adept al mesajelor textuale şi ai practic „o diplomă” în domeniul Facebook – deci toată această discuţie despre competenţe în domeniul mijloacelor de comunicare înseamnă doar o pierdere de timp pentru tine, nu?

Ei bine, de fapt…
Competenţele în domeniul mijloacelor de comunicare înseamnă mai mult decât să fii capabil să porneşti un calculator. Înseamnă să fii capabil să accesezi, să evaluezi şi să creezi mesaje printr-o varietate de mijloace şi în diferite forme, ceea ce este mai important ca oricând acum, în era informaţiilor. Deşi este foarte bine să ştii cum să descarci muzica favorită, este de asemenea crucial să fii conştient că mijloacele de comunicare pot fi folosite pentru a manipula prin persuasiune, dezinformare, intoxicare, exagerări sau propagandă directă.

În cine ai încredere?
În epoca internetului, motoarele de căutare par să aibă un răspuns la orice. Lucruri pentru care înainte aveai nevoie de săptămâni întregi de investigaţii le poţi afla acum doar cu câteva clicuri. Deşi viaţa noastră este astfel mai uşoară, există şi pericole noi. Devine din ce în ce mai dificil să distingi informaţiile imparţiale şi de încredere de cele false sau părtinitoare (chiar furnizori profesionişti de ştiri au fost victime ale farselor de pe internet). Problema e că oricine poate crea un site ingenios şi nu poţi să ştii ce interese reprezintă sau dacă prezintă lucruri false ca fapte reale, ori dacă a verificat măcar corectitudinea informaţiilor înainte de a le publica.

Locul tău în societate
Competenţele în domeniul mijloacelor de comunicare sunt de asemenea din ce în ce mai importante pentru a putea să participi la viaţa societăţii şi a te asigura că ai un cuvânt de spus. Folosim tehnologii moderne pentru a comunica cu prietenii, a ne informa cu privire la diferite evenimente şi a ne exprima opiniile pe diferite teme. Mulţi dintre voi aveţi părinţi sau bunici care sunt „depăşiţi tehnic” şi nu pot folosi un DVD player, ce să mai vorbim de e-mail – nici nu-ţi vine să crezi ce pierd! E uşor să spunem că asta e o problemă a generaţiilor mai în vârstă, dar adevărul este că tehnologia avansează mai rapid ca oricând şi dacă ne mulţumim cu ce ştim până la un moment dat riscăm să rămânem în urmă şi să fim excluşi social. Prin urmare, abilităţile în domeniul mijloacelor de comunicare sunt un factor important atât pentru succesul profesional, cât şi social.

Eşti manipulat?
Competenţele în domeniul mijloacelor de comunicare înseamnă şi să poţi recunoaşte dacă informaţiile sunt prezentate în mod incorect sau părtinitor sau dacă lucruri false sunt prezentate ca fapte reale. Asta presupune să faci puţin pe detectivul şi să gândeşti critic. Nu orice vezi sau ce citeşti este aşa cum pare, verifică informaţiile bazându-te pe surse recunoscute.
Sursa: Europa Diary