O planetă ciudată orbitează două stele

Cercetătorii NASA au detectat la 200 de ani-lumină de Terra o planetă care orbitează două stele. Oamenii de ştiinţă au fost surprinşi de această descoperire, crezându-se până acum că este imposibil ca o planetă să se găsească atât de aproape de un sistem solar binar.
Cercetătorii bănuiau că există planete ce orbitează în jurul sistemelor binare (ce sunt alcătuite din două stele ce orbitează în jurul centrului comun de masă), însă teoriile enunţate până acum estimau că, pentru ca planeta să poată avea o orbită stabilă, este nevoie ca aceasta să se găsească la o distanţă de cel puţin 7 ori mai mare decât cea ce desparte cele 2 stele. Kepler-16b, aşa cum a fost numită planeta, reprezintă o surpriză pentru oamenii de ştiinţă, deoarece este amplasată la jumătate din distanţa minimă postulată de cercetători. Aceasta orbitează la 104,6 milioane de km de cele două stele, o distanţă similară cu cea dintre Venus şi Soare.
Planeta a fost descoperită de naveta Kepler, care cercetează Calea Lactee pentru a găsi planete similare Pământului, ce ar putea găzdui forme de viaţă.

Kepler 16-b este o planetă-gigant, având dimensiunile şi masa similare cu cele ale planetei Saturn. Cele două stele în jurul cărora planeta orbitează au culori şi dimensiuni diferite, schimbându-şi poziţia la fiecare 41 de zile. Un an pe această planetă - durata unei orbite în jurul celor două stele - durează 229 de zile.

Un observator aflat pe planetă ar vedea steaua mai mare ca fiind de culoare portocalie, iar pe cea mai mică ca fiind de culoare roşie. Daca ai putea sta pe suprafata planetei Kepler-16b, ai avea două umbre. Niciun apus de "sori" nu este la fel - uneori steaua roşie apune prima, urmată de cea portocalie, alteori ordinea este inversă. În fiecare lună, un observator situat pe această planetă ar putea observa două eclipse.

Pentru că stelele în jurul cărora planeta orbitează sunt mai mici şi mai reci decât Soarele din sistemul nostru solar, temperatura de la suprafaţa planetei Kepler 16-b este scăzută, oscilând între -73 şi -101 grade Celsius.

Cercetătorii estimează că în următoarele luni este posibil să fie descoperite noi planete ce orbitează în jurul sistemelor binare.