Omul este fiinţă contradictorie

Ce himeră este deci omul? Ce noutate, ce monstru, ce haos, ce îngrămădire de contradicţii? Judecător al tuturor lucrurilor, imbecil vierme de pământ; depozitar al adevărului, îngrămădire de incertitudine şi de eroare; mărire şi lepădătură a universului. (...) Omul este aşa de mare, încât măreţia lui reiese şi din aceea că se ştie nenorocit. Un copac nu se ştie nenorocit. (...) Este adevărat că să te vezi nenorocit înseamnă să fii cu adevărat. (...) Măreţia omului apare în însăşi pofta simţurilor şi e, de fapt, tocmai arta de a face din aceasta o lege şi un tablou al carităţii. Iată adevărata noastră stare: rătăcim într-un mediu vast, plutind (...) lipsiţi de orice siguranţă. Omul să se aprecieze la justa sa valoare, să se iubească deoarece are o natură deschisă spre bine; dar să nu-şi iubească scăderile care se află în ea; aceasta e capacitatea lui de a cunoaşte adevărul şi de a fi fericit; dar nu are adevărul stabil sau satisfăcător. (...) Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură; dar este o trestie cugetătoare.
(Blaise Pascal, Cugetări)