Două tipuri de morală

Există morale de stăpâni şi morale de sclavi. (...) În primul caz, în care stăpânitorii sunt cei care determină noţiunea "binelui", stările sufleteşti elevate şi trufaşe sunt resimţite ca distinctive, ele determinând ierarhia. (...) Să remarcăm pe dată că în cazul acestei prime varietăţi de morală antagonismul "bun" şi "stricat" echivalează cu "nobil" şi "detestabil"; antagonismul "bun" şi "rău" are o altă origine. (...) E evident că pretutindeni calificativele morale au fost aplicate mai întâi oamenilor şi doar mai târziu, prin extindere, asupra acţiunilor. (...)
Aristocratul simte că el este cel care determină valorile, că pentru aceasta nu are nevoie să obţină încuviinţarea cuiva, apreciind că "ceea ce îmi dăunează mie este dăunător în sine", el fiind acela care conferă cel dintâi prestigiu lucrurilor, care creează valori (...) o astfel de morală constă în glorificarea sinelui. (...) Aristocratul respectă în propria-i fiinţă pe omul puternic, stăpân asupra lui însuşi, pe cel care se pricepe să vorbească şi să tacă, pe cel care uzează bucuros de severitate faţă de sine însuşi (...) faţă de fiinţele de rang inferior şi faţă de străini cei puternici pot acţiona după cum cred de cuviinţă sau "după voia inimii", în orice caz "dincolo de Bine şi de Rău" - iată un domeniu în care se poate manifesta compătimirea şi alte sentimente asemănătoare. (...)
Cu totul altfel stau lucrurile în cazul celui de-al doilea tip de morală, morala sclavilor. Să presupunem că asupriţii, oprimaţii, suferinzii, robii, şi chiar cei nedecişi şi istoviţi de ei înşişi se îndeletnicesc cu morala: care va fi oare numitorul comun al evaluărilor lor morale? (...) Sclavul priveşte cu invidie virtuţile celor puternici: el este sceptic şi suspicios, posedând chiar un rafinament al bănuielii faţă de tot acel "bun" preţuit de cei puternici. (...) Dimpotrivă, calităţile menite să uşureze existenţa suferinzilor sunt evidenţiate şi scăldate în lumină: sclavul preţuieşte compătimirea, mâna serviabilă şi săritoare, inima caldă, răbdarea, hărnicia, modestia, amabilitatea -, căci acestea sunt calităţile cele mai utile, aproape singurele mijloace de a îndura povara existenţei. Morala sclavilor este esenţialmente o morală a utilităţii. Acesta-i locul de obârşie al vestitului antagonism dintre "bun" şi "rău."
(Friedrich Nietzsche, Dincolo de bine şi de rău)