Dreptul la libertate

(...) Nimeni nu poate dori să mă aibă sub puterea sa absolută decât dacă mă obligă prin forţă, ceea ce este împotriva dreptului meu la libertate, adică mă face sclav. A fi liber faţă de o asemenea forţă este singura protecţie a conservării mele, iar raţiunea îmi porunceşte să-l privesc ca pe un duşman al acesteia pe cel care vrea să mă lipsească de libertate, care este pavăza conservării. Astfel cel ce încearcă să mă robească întră într-o stare de război cu mine. Trebuie să presupunem că acela care în starea naturală i-ar lipsi pe ceilalţi de libertate proprie tuturor are ca scop de a-i lipsi şi de toate celelalte, libertatea fiind fundamentul acestora. (...) Dar dacă, printr-o eroare ce poate interveni în cursul obişnuit al naturii, cineva nu atinge acel nivel al raţiunii la care este capabil să conoască legea şi să trăiască astfel în limitele ei, el nu va putea să fie liber şi nu va fi lăsat la dispoziţia propriei voinţe (...), rămânând în continuare supus educaţiei şi cârmuirii celorlalţi.
(John Locke, Al doilea tratat despe cârmuire)