Libertatea şi limitarea autorităţii

Care sunt deci limitele legitime ale suveranităţii individului asupra lui însuşi? Unde începe autoritatea societăţii? Cât anume din viaţa omului trebuie lăsat în seama individualităţii şi cât în seama societăţii? Atât individualitatea, cât şi societatea vor primi partea potrivită, cu condiţia ca fiecare să se rezume la ceea ce o priveşte mai mult pe ea. Individualităţii trebuie să-i aparţină acea parte din viaţă care intereseaza în principal individul; societăţii partea care intereseaza în principal societatea. (...)

De îndată ce o parte din conduita cuiva prejudiciază interesele altora, societatea are autoritatea de a se pronunţa (...) în chestiunile care-l privesc pe individul însusi, spontaneitatea sa individuală este îndreptăţită să se manifeste liber. (...) Orice erori ar putea comite el, ignorând sfaturile şi avertismentele primite, ele nu pot cântări nici pe departe cât răul de a se permite altora să-l constrangă să facă ceea ce socotesc ei că este bine pentru el. (...)

Câtă vreme este vorba de activităţi care nu împiedică, ci ajută şi stimulează exercitarea şi dezvoltarea individualităţii, niciun guvern nu poate fi acuzat că face prea mult. Răul începe atunci când, în loc de a stimula activitatea şi puterile indivizilor şi organizaţiilor, el substituie activităţii lor propria activitate; când in loc de a informa, sfătui şi, la nevoie, condamna, el încătuşează acţiunile lor sau, poruncindu-le să stea deoparte, face el treaba în locul lor. (...)

Un stat care face din cetaţenii săi nişte pitici, pentru ca ei sa fie instrumente mai docile in mâinile sale, chiar dacă o face în scopuri benefice - un asemenea stat va constata că niciun lucru realmente mare nu se poate realiza cu oameni mici (...).
(John Stuart Mill, Despre Libertate)