Virtutea dreptăţii (punctul de vedere combătut de Platon)

Glaucon: Aşadar, dacă ar exista două astfel de inele şi dacă pe primul l-ar avea omul drept şi pe celălalt omul nedrept, se poate crede că nimeni nu s-ar dovedi în asemenea măsură stană de piatră, încât să se ţină de calea dreptăţii şi să aibă tăria de a se înfrâna de la bunul altuia. (...) Însă, făcând aşa ceva, prin nimic nu s-ar deosebi omul drept de celălalt, ci amandoi s-ar îndrepta spre aceleaşi fapte. Aşa fiind, aceasta este o bună dovadă că nimeni nu este drept de bunăvoie, ci doar silnic. Astfel neexistând un bine propriu al (dreptăţii), oricând şi oriunde omul se gândeşte că e în stare să săvârşească nedreptăţi, le face. Căci toată lumea crede în sinea ei că e mult mai profitabilă nedreptatea decât dreptatea, şi bine gândeşte. Iar dacă cineva, stăpân pe asemena puteri, nu va voi să făptuiască nedreptăţi şi nici nu se va atinge de bunul altuia, va fi socotit de către cei ce îl vor cunoaşte cel mai nenorocit şi mai neghiob. Desigur, ei îl vor lăuda unii faţă de ceilalţi, amagindu-se reciproc, de frică să nu păţească vreo nedreptate.
(Platon, Republica)