Metafora vârfului de munte

Statutul adevărului în sens obiectiv, al adevărului ca o corespondenţă cu faptele, precum şi rolul său ca principiu normativ, ar putea fi comparat cu cel al unui vârf de munte, care este întotdeauna sau aproape întotdeauna învăluit în nori. Alpinistul poate nu numai să întâmpine greutăţi în a-l atinge, el poate chiar să nu ştie că l-a atins, deoarece s-ar putea să nu fie în stare să deosebească în ceaţă vârful principal al muntelui de o creastă secundară, Dar aceasta nu afectează cu nimic existenţa obiectivă a piscului, iar dacă alpinistul ne spune "Am unele îndoieli că aş fi atins vârful real", el recunoaşte implicit existenţa obiectivă a vârfului. Însăşi ideea de greşeală sau de îndoială (în sensul ei simplu şi normal) implică ideea unui adevăr obiectiv la care s-ar putea să nu izbutim a ajunge.
(Karl Popper, Adevăr, raţionalitate şi cunoaştere)