Fiinţă şi devenire

Problema filosofiei este, în ultimă instanţă, fiinţa; dar felul cum s-a pus tema fiinţei a riscat să fie sfârşitul filosofiei. Atâta vreme cât fiinţa este opusă devenirii, gândirea rămâne în impas. (...) Devenirea slujeşte fiinţa, nu i se opune. (...) Se obţine astfel un termen ontologic nou, în afară de fiinţă şi devenire: cel de devenire întru fiinţă. (...) Ce este fiinţa la modul ei? E devenire întru fiinţă reuşită. Ajungem astfel la constatarea că devenirea întru fiinţă, termenul aparent construit artificial, el este miezul realului. (...) Totul este devenire întru fiinţă — floarea este aşa, absolutul este aşa. Numai că floarea este devenire întru fiinţă neobţinută, absolutul o denumeşte pe cea reuşită. (...)
(Constantin Noica, Devenirea întru fiinţă)