Forma adecvată filosofiei

Nu am încredere în niciun fel de creatori de sisteme şi îi evit. Voinţa de sistem este o lipsă de onestitate
(Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor)

Nimic mai supărător decât lucrările ce pun ordine în hăţişul de idei al unui spirit care a urmărit orice, numai sistemul nu. La ce bun să atribui o coerenţă iluzorie ideilor lui Nietzsche, sub pretextul că acestea gravitează în jurul unui motiv central? Nietzsche este o sumă de atitudini şi ar însemna să-l coborâm căutând la el voinţă de ordine, preocupare pentru unitate. Prizonier al umorilor sale, el le-a înregistrat fluctuaţiile
(Emil Cioran, Ispita de a exista)

Există o mare diferenţă între efectele unei srieri care poate fi citită uşor, în mod curgător, şi ale uneia ce poate fi scrisă, dar nu descifrată uşor. Gândurile sunt închise în aceasta ca într-o casetă. (...)
Când gândesc pentru mine, fără să doresc să scriu o carte, eu sar în jurul temei; acesta este singurul fel de gândire natural pentru mine. Este un chin să fiu forţat a gândi în mod liniar.
(Ludwig Wittgenstein, Însemnări postume)