Trăsăturile filosofului şi ale filosofiei

Aşadar, de vreme că căutăm această ştiinţă, ar trebui cercetat lucrul următor: ştiinţă a ce fel de raţiuni şi principii este înţelepciunea? Or, dacă am privi reprezentările pe care le avem despre omul înţelept, ar deveni mai clar de aici un răspuns:
1. Mai întâi, ne reprezentăm înţeleptul ca pe cineva care le cunoaşte pe toate cele, pe cât posibil, fără însă să aibă ştiinţa lor de detaliu.
2. Apoi, îl considerăm înţelept pe cel capabil să cunoască lucrurile dificile şi care nu sunt uşor de cunoscut omului. (...)
3. Iarăşi, îl credem înţelept pe cel care, în orice ştiinţă, este mai precis şi mai capabil să-i înveţe pe alţii raţiunile de a fi ale lucrurilor.
4. Iar între ştiinţe, o considerăm pe cea aleasă pentru ea însăşi şi în vederea cunoaşterii ca fiind în mai mare măsură înţelepciune decât pe cea aleasă pentru foloasele ce decurg din ea.
De asemenea, este în mai mare măsură înţelepciune ştiinţa care se află mai presus decât cea situată mai prejos. Căci nu înţeleptul trebuie să se supună, ci el trebuie să dispună, şi nu primul trebuie să asculte de ultimul, ci de primul trebuie să asculte cel mai puţin înţelept. (...)
Iarăşi, ştiinţa care cercetează raţiunile de a fi ale unui lucru este în mai mare măsură aptă să-i înveţe şi pe alţii. (...)
De asemenea, ştiinţa care cunoaşte cu ce scopt trebuie săvârşită fiecare acţiune este suverana ştiinţelor şi se află mai presus decât ştiinţa supusă ei. (...)
Că această ştiinţă căutată nu este una productivă este limpede privind şi la primii oameni care au practicat filosofia. Căci şi acum, şi la început, oamenii au început să filosofeze datorită uimirii (...). Însă, dacă e adevărat că oamenii au filosofat pentru a scăpa de ignoranţă, este clar că tocmai pentru a şti au luat urma cunoaşterii şi nu de dragul vreunui folos practic (...) pe această o declarăm ca fiind singura liberă dintre ştiinţe. Căci ea singură ţine de sine însăşi.
(Aristotel, Metafizica)