Mă mențin în formă și protejez natura de pe bicicletă

Îmi amintesc cu plăcere când mergeam cu părinții mei la bunici, iar tata mă căra după gât pentru că eram atât de tânăr încât nu puteam merge prea mult pe jos. Apoi am mai îmbătrânit, iar tăticu' a început să gâfâie și așa mi-a dat drumu' jos să merg pe picioarele mele, bineînțeles cu mămica de mână, la început. De când eram la grădiniță și până în clasa a șeptea, când ai mei mi-au luat o bicicletă, am mers pe jos. În zilele ploioase nu-mi puteam permite să lipsesc, mă înarmam cu cizme de cauciuc și c-o geacă de fâș cu glugă și-o tăiam la școală prin glod. Chiar dacă ploua, nu-mi luam umbrelă, nu mi-a plăcut niciodată pentru că mi-o sufla vântu' și-i rupea spițele, iar mamei îi plăcea la nebunie când mă întorceam acasă cu umbrela ruptă.

Cu bicicleta era o aventură frumoasă să merg la școală. Fetelor le plăcea să se tragă cu ea și eu nu ezitam să le-o dau o tură. Adevărata aventură era când ploua. Drumurile deveneau îngrozitoare și asta datorită primarului care era cam sceptic când oamenii îi spuneau că piatra poate combate noroiul. Puteam alege bicicleta, să-mi păstrez papucii curați și să ajung la școală transformat în Mudman sau puteam alege pejosul, mă porneam de acasă cu vreo juma' de ceas mai devreme și când ajungeam la școală îmi mai lua vreo 10 minute să caut o șosetă răpănoasă și altele 10 să mă spăl pe picioare cu apă curată și lichidă (da, era lichidă deși corpusculii mei Krause îmi spuneau că are mai puțin de 0 grade)


În timp ce călătoream la școală, fie pe jos, fie pe bicicletă, în funcție de starea vremii, respectiv a drumurilor, mă uitam cu jind la orice locuință care era mai aproape de școală decât casa părintească și-mi doream să stau acolo. Distanța dintre casa respectivă și școală era invers proporțională cu dorința mea.

În primele zile ale carierei mele de student clujean încă nu-mi făcusem rost de Omnipass sau Studcard ca să mă pot bucura de o linie gratuită la RATUC, nu-mi prea convenea să tot scot din buzunar câte 3,5 lei pentru un bilet și preferam să merg pe jos. Era octombrie, vremea era frumoasă, chiar dacă ploua, prin Cluj avem trotuare. Astfel am putut să cunosc și orașul, urmăream denumirile străzilor, piețelor, clădirilor, instituțiilor apoi veneam în cămin și mă uitam pe Google Maps ca să-mi fac o idee de ansamblu asupra traseelor pe unde am umblat.

A apărut frigul și mi-am spus că a venit timpu' să profit și eu de beneficiile orașului și studenților. Mi-am făcut abonament pe 50 și 46B ca să pot merge și cu 35-u' până-n Piața Mihai Viteazul și cu 46B-u' până în Mărăști și cu 50-u' până pe Bulevardul Muncii. Ce crezi că s-a întâmplat? Crescut fălci, burtă.


Se aporpie luna martie, pe afară deja miroase a primăvară și eu m-am apucat să merg iarăși pe jos așa cum sunt obișnuit de mic. Vineri am mers din Observator până la Facultatea de Mecanică, vreo 7-8 Km, am făcut vreo oră și-un sfert și chiar mi-a plăcut. Îmi era prea foame ca să merg și înapoi pe jos. Am venit cu 100 până în Piața Gării și de acolo am luat 35-u' până la cămin. Aș fi putut lua un 50 direct dar trebuia să-l aștept prea mult. Să aștept autobuzul este activitatea mea preferată.

Pentru că mersu' pe jos îți cam mâncă din timp, în viitorul apropiat (cât mai repede) am de gând să-mi iau o bicicletă ca să mă pot menține în formă, să economisesc timp și bani și, mai ales, să protejez natura. Tu cum preferi să te deplasezi în orașul tău?