Cum m-am ridicat din patul procrastinării

În viața de zi cu zi, pentru a ne putea dezvolta, trebuie să întreprindem deferite activități mai mult sau mai puțin plăcute. Ca oameni, avem libertatea de a alege și, de cele mai multe ori, preferăm să facem activități de moment, mai plăcute, care ne dau sentimentul de satisfacție imediată în detrimentul acelor activități cu adevărat importante pentru evoluția noastră. Această problemă poartă denumirea de procrastinare, cel mai mare inamic al productivității.

Semestrul întâi al anului universitar curent a fost pentru mine o perioadă moartă, o perioadă în care nu am făcut mai nimic pentru facultate, o perioadă în care am procrastinat până în ultima noapte dinaintea examenului, când deja era prea târziu. Abia după sesiune m-am trezit la realitate, mi-am dat seama că facultatea nu este chiar așa de grea cum mi s-a părut la început. Mi-am recăpătat încrederea în mine și motivația necesară să mă ridic din patul procrastinării și să continui să-mi pun întrebări, să-mi fac datoria de om, aceea de a învăța.


Cum am reușit să ies de sub aripa procrastinării?


Am căutat pe Google și am citit zeci de articole cu sute de metode prin care să scap de această problemă. Niciuna nu a funcționat pentru că nu aveam încredere în mine, nu credeam să-nvăț a fi productiv vreodată, pururi cu ochii în fața laptopului. Primul pas pe care l-am făcut a fost să mă deconectez de la internet și să ies afară să cunosc lumea. M-am implicat într-un frumos proiect, o publicație scrisă de studenți pentru studenți. La Ziarul Studențesc am cunoscut oameni faini care pun suflet în ceea ce fac.

Am început să respect un program. Orarul cursurilor și seminariilor nu-mi prea permite să fac asta dar, cel puțin, pot respecta o oră de culcare și una de trezire. În fiecare seară închid ochii la ora zero și îi deschid dimineața la șase jumate. În felul ăsta mi-am învățat organismul să știe de-o treabă, iar zilele în care am cursuri de la opt nu mai sunt o povară.

La cursul facultativ de Psihologia Educației am învățat Principiul lui Premack, care spune că atunci când oamenii au posibilitatea de a alege lucrurile pe care să le facă, ceea ce aleg poate fi folosit drept factor intăritor pentru activitățile care nu au fost alese. Colocvial, acest principiu mai poartă denumirea de „regula bunicii”. Când eram mici, mama ne spunea de multe ori „dacă mănânci ciorba, primești desert”. Celor mai mulți dintre noi nu ne plăcea ciorba. Se întâmpla rar să ne apucăm să mâncăm din propria inițiativă. De cele mai multe ori o mâncam pentru a primi desertul. Acesta este factorul întăritor pentru activitatea mai puțin plăcută, mâncatul ciorbei.

În fiecare dimineață investesc cinci-zece minute într-un „To Do List” unde-mi notez lucrurile pe care vreau să le fac în acea zi. Le ordonez de la cele mai ușoare, mai plăcute la cele mai grele, mai neplăcute și încep realizarea lor de la coada listei. Dau startul zilei cu realizarea primei sarcini, cea mai grea,iar următoarea va veni ca o recompensă pentru cea dinainte. Aici am aplicat principiul lui Premack la un alt nivel. Factorul întăritor pentru activitatea neplăcută este următoarea activitate mai plăcută. De exemplu, dacă îmi fac laboratorul la dispozitive electronice îmi citesc cursul la psihologie. Pe măsură ce-mi îndeplinesc sarcinile are loc un fenomen interesant, ziua devine din ce în ce mai ușoară. Prima sarcină din listă, ultima pe care trebuie s-o fac, de obicei este o activitate întru totul plăcută, cum ar fi vizionarea unui film și ajung să mă bucur de ea doar dacă le-am făcut pe toate celelalte.