Ne-a turnat apă în cap și apoi ne-a dat dracu'

Decembrie. Te piși pe tine de frig. Eu împart pliante prin căsuțele poștale, ca să-mi fac un ban de-un vin fiert în plus, să-l beau de Crăciun cu prietenii din liceu. Tot îi bine că măcar nu lucrez de unul singur și am cu cine fredona o colindă, două sau cui spune un banc uitat. Majoritatea cutiilor poștale se află în scara blocului, iar pentru asta trebuie să trecem de interfon, care, cică, are rolul de a proteja locatarii de intrarea persoanelor nedorite.

Mai întâi ne rugăm să nimerim un apartament, de preferat cât mai sus, în care există o formă de viață și răspunde. Apoi rugăm acea formă de viață să apese butonul care deschide ușa: „Bună ziua! Suntem de la publicitate. Ne deschideți, vă rog?”. Mi-a luat ceva timp să ajung la formula asta, dar în 90% din cazuri a dat roade. Odată intrați în scara blocului, nicio căsuță nu scapă nepenetrată de fluturașii din dotare.


Tonul de așteptare, Für Elise, cu care sunt înzestrate unele interfoane este singurul lucru care îmi place atunci când nimeni nu răspunde

Ajungem prin Grigorescu, într-o zonă cu mai multe blocuri de patru etaje, deci cu mai puține cutii poștale. Totuși nu ne permitem să lăsăm oamenii ăștia fără pliante. Ne apropiem de unul dintre blocuri și o las pe colega mea să vorbească:

— Aloooo! Poștaaaa!
— Care poștă? Că eu nu aștept niciun poștaș. Ce îmi aduceți?
— Vă aducem facturi.
— Facturi?
— Da. Ne deschideți?

Femeia ne deschide ușa. Eu observ ceva ce nu am mai văzut până atunci. Căsuțele poștale sunt poziționate undeva în spațiul ăla dintre scări, în așa fel încât se văd și de sus. Începem a băga pliante, unele crăpături nu le nimerim din prima pentru că mâinile ne sunt reci și am pierdut din dexteritate. Nici bine nu ne-o recăpătăm că auzim scârțâitul unei uși de la etajul 4 urmat de o senzație de ud simțită pe cap. Duc mâna în păr și într-adevăr este ud. Picăturile de apă de pe lentile îmi confirmă acest lucru, dar și înjurăturile ieșite din gura femeii:

— Nesimțiții dracului! Alea-s facturi? Lua-v-ar naiba cu fluturașii voștri!

Ieșim din bloc. Eu râd. Nu-mi vine să cred că mi se întâmplase așa ceva. Femeia iese la balcon și continuă să ne batjocorească. Colega se pune în gură cu ea.

— Dumneavoastră sunteți o nesimțită. Noi doar ne facem treaba. Noi muncim.