Amintirile unui aragaz cu patru ochi (ep 1)

În clasele primare erai un băiat inteligent, scoteai ochii învățătoarei să ieși tu primul la tablă ca să vadă toată clasă cât de deștept te-o făcut mă-ta. Chiar dacă stăteai în fundu' satului, pe unde pietrișul n-o ajuns de la Big Bang încoace, chiar dacă ploaia făcea din drumuri râuri de mocirlă, asta nu te oprea să-ți tragi cizmele de cauciuc și să înoți la școală. După ce că întârziai juma' de oră, îți mai trebuiau vreo 10 minute să te speli pe cizme și alte 10 ca să-ți faci curaj să bocănești la ușă și să intri în clasă.

Intrai în clasă mânjit pe pantaloni până la cur și stropit până după cap dar colegii se abțineau să râdă de tine pentru că tu erai șeful clasei. Și totuși dacă cineva nu se putea abține, nu-i mai dădeai temele până la sfârșitul anului. Iarna, chiar dacă viscolul nu se potolea nicicum, chiar dacă omătul era cât gardul, tu nu voiai să rămâi în casă. Te îmbrobodeai din cap până-n picioare de abia puteai să te mai miști, abia puteai să faci pași pe urmele făcute în zăpadă de taică-tu pentru tine. Pentru că tu trebuia să fii prezent tăt timpu' acolo, la școală.

Să ieși la tablă, să nu ratezi nicio lecție. Serbările erau pentru tine un prilej de a arăta iarăși cât de deștept și artist și sensibil te-o făcut mă-ta. Te apucai de învățat poezia cu vreo două săptămâni înainte. O știai atât de bine încât și acuma poți s-o reciți cu aceeași emoție, cu același glas tremurând, cu același entuziasm încât să te faci pe tine însuți să plângi așa cum le făceai atunci pe bietele mame să plângă „de parcă mâinile pline de sânge pe piept mi le-am șters.” Cel mai mult așteptai serbarea de sfârșit de an.

Era clipa încoronării și toată școală și toți părinții se uitau la tine că ai luat tu premiul întâi. Unii aplaudau cu invidie alții te apreciau. Mă-ta îți făcea poze și din tine curgeau șuvoaie de mândrie. Pe de altă parte, îți părea rău că s-a terminat școala. Ai fi vrut să stai la tablă și tătă vara. Vara, însă, te aștepta să uzi răsadul, să strângi buruian pentru porci, să strângi fasolili di pi jios ce săreau toată ograda de sub bătaia furcii lui taică-tu. Cel mai mult urai să strângi perjâ pentru că oricât ai fi strâns, găleata aia parcă nu se mai umplea niciodată.

Într-o vară ai umplut găleată după găleată de ți-au sfârâit degetele, cu gândul la cum o să joci tu la toamnă râma pe Brick Game-ul pe care ți l-a promis taică-tu dacă ești harnic.