Cum mi-am luat examenul la programare (partea I)

Soarele m-a prins cu cartea sub ochi, cu laptopul pe brațe și cu buzele sorbind ultima picătură din sticla de Coca-Cola. Ora examenului era din ce în ce mai aproape. Am luat-o cu optimism la vale pe Republicii, cu o carte de programare împrumutată subsuoară. Aveam mare nevoie de carte, la proba practică ne lăsa cu ea la noi. Dar până la proba practică mai aveam de trecut un hop, unul mai mic – testul teoretic.Înainte de a intra în amfiteatru ca să-l dau, privirea mi-a fost atrasă de chipul unei fete frumoase, cu părul învolburat, lăsat pe spate. Și ce dacă?


Câte fete nu-mi atrag privirea în fiecare zi, pe stradă, în autobuz, în mall, oriunde? Mi-am văzut eu de emoțiile mele, emoții care nu prea mai existau... de la atâta nesomn nu mai ai nici pe naiba, parcă ești beat. Am dat testul ăla de care nu prea mă temeam, învățasem targetat, deci era ok. Am luat-o frumos la pas, către laboratoare, vreo 20 și ceva de minute de mers pe jos. Cu cartea subsuoară și cu-n covrig de la Petru în dinți, ajung și eu acolo. Coadă mare – fiecare aștepta să i se elibereze un calculator și să scape odată de stres.

Printre studenți văd iarăși învolburata, și ea la fel de stresată ca și ceilalți, ca și mine, ca și tine. Pe măsură ce așteptam mai schimbam o vorbă cu colegii, mai răsfoiam cartea deși știam că-i inutil... mai ieșeau studenți examinați și noi ne apropiam tot mai mult de ușă. Profu' tot ieșea și numea persoane care puteau intra să dea examenul și, poate, chiar să-l și ia. La un moment dat, în fața ușii eram eu, doi colegi de-ai mei, vreo câțiva băieți pe care nu-i știam și fata. Nu trec 10 secunde că profesorul deschide ușa:

– Haideți domnișoară! Este un loc liber.
– Domn profesor, dar nu am carte. Nu pot să intru. zise învolburata în timp ce se uita la noi c-o privire din aia care parcă te întreba: „Îmi dai, te rog cartea ta?”
– Și ce mă privește pe mine că tu nu ai carte, zise profesorul sec.
!!! Ai rămas în ceață? Citește partea a doua!!!