Despre noua versiune a logo-ului blogului, în principiu

Nici nu mai știu cum să încep articolul ăsta, mi-am pierdut îndemânarea de când n-am mai scris pe aici. Cu toate că deja au trecut 10 zile din noul 2014 și, cică, perioada de urări s-a terminat, îmi doresc să fim cu toții mai sinceri cu noi înșine, să încetăm a ne mai amăgi singuri, a ne minți cu tot felul de scuze mediocre doar pentru a munci mai puțin, să dorim să schimbăm ceva, să îmbunătățim continuu, mai întâi la noi și apoi și la societatea asta care, momentan, scârțâie, și, mai important, să învățăm să iubim. Nu mai dezvolt ideea cu iubirea că mă depărtez de subiect.

Vă întrebam în urmă cu aproape doi ani, dacă ați văzut că mi-am schimbat logo-ul și speram eu acolo să nu-l mai schimb prea devreme. Nici nu l-am schimbat, ci doar l-am îmbunătățit, dacă tot spuneam de îmbunătățire continuă. Păi și ce-am adus eu nou la el? Păi am scos motto-ul ăla „Continuă să-ți pui întrebări”. Am zis că e prea filosofic așa, chiar dacă toate descoperirile oamenilor se bazează pe asta, pe faptul că noi ne-am tot pus întrebări. „În fiecare zi vedeam pe cer ceva rotund, semăna cu o roată roşie, şi se tot rostogolea numai într-o singură parte – cum se numea?” Asta-i din Iona de Marin Sorescu.  N-are vreo legătură, dar din întrebări de genul ăsta am ajuns să zburăm, să mergem în spațiu, am făcut primii pași pe Lună și așa mai departe.


Am schimbat culoarea, am ales una ceva mai vie, mai plăcută ochiului. Cea veche era cam tristă. I-am băgat un stroke effect de vreo 3 px ca să se poată vedea sigla și pe fundal alb. Am ales un font rotunjit pentru text în așa fel încât inițialele, pe care le-am și colorat, să semene cu cele din interiorul „ochiului” ca se se prindă toată lumea care-i faza cu logo-ul. Eu asta o consider îmbunătățire. Voi ce părere aveți?