„Cei care se tem să își urmeze visele nu vor face nimic în viitor” Interviu cu Elena-Paula Rusu

Pe Elena-Paula Rusu am cunoscut-o pe facebook când un portret în creion desenat de ea mi-a atras atenția. Imediat am spus „vreau și eu” și am rugat-o să-mi deseneze și mie fața. De atunci am început să-i urmăresc activitatea, să mai vorbim. Fiecare rezultat al ei mă inspiră, îmi demonstrează că dacă îți place cu adevărat să faci ceva, atunci trebuie să faci acel ceva, să-ți urmezi pasiunea. Ca să vă inspir și pe voi, am rugat-o să-mi ofere un interviu. Ce a ieșit citiți mai jos:


Să începem cu începutul poveștii tale. Câți ani aveai când ai început să desenezi? Cum ți-ai descoperit această frumoasă pasiune?

Sincer, nu îmi amintesc de o vârstă anume, însă știu că desenez de mică. Mi-a plăcut întotdeauna să desenez și am făcut asta ori de câte ori aveam ocazia. Îmi amintesc că mama îmi desena zâne sau mirese, iar de acolo încercam să reproduc modelul realizat de ea. Aveam registre cu desene, păstrate încă și astăzi, cu trupuri femeiești disproporționate, chipuri și alte mâzgâleli care mă amuză acum, dar care îmi creeau o adevărată bucurie atunci. Pot spune că desenul a devenit o pasiune acum 2 ani când am realizat că pot desena portrete. E o diferență destul de mare de timp dacă punem la socoteală începutul și ne oprim la zilele de astăzi. Unii chiar m-au întrebat dacă am început acum subit să desenez astfel sau mai am lucrări în intervalul de timp rămas diferență, iar răspunsul meu a fost că nu, nu am început acum, dar nici nu desenez de prea multă vreme.







În drumul fiecărui om de succes apar diferiți „hoți de vise”, persoane invidioase care îți tot repetă că nu vei reuși, că este imposibil să realizezi ceea ce ți-ai propus. Există și în jurul tău astfel de indivizi?

Există oriunde. Da, sunt oameni care mi-au spus adesea că nu voi reuși, că îmi pierd timpul degeaba, să îmi continui calea pe care am ales-o de la început, etc, etc. Nu știu de ce am continuat cu ceea ce am simțit și ceea ce mi-a plăcut să fac... Poate firea mea visătoare este de vină. Se spune că cei care sunt într-o lume construită de ei, nu au împedimente pentru că învelesc toate greutățile într-o aură pozitivă. M-au supărat vorbele lor, evident, însă m-au și făcut să vreau să îi contrazic. Sunt și acum care îmi spun că mai bine aș face altceva în timpul pe care îl rezerv desenelor, că mai bine aș traduce o carte sau aș face orice altceva, însă nu mă pot opri. E ceva ce îți intră în sânge. Îți dorești să vezi cum evoluează munca ta și cum reacționează ceilalți la vederea desenelor tale. Dar eu nu sunt un om de succes...mai am atâtea de realizat până să mă simt un om mulțumit sau împlinit măcar. Voi vedea pe ce cale mă va îndruma Dumnezeu de acum înainte.







Într-adevăr, avem nevoie de astfel de oameni invidioși pentru că ei ne provoacă, ne motivează să vrem mai mult de la noi. Dar, poate mai mult, avem nevoie și de „cuvintele mamei care spunea să crezi în lumea ta”. Și acum vreau să-mi spui despre astfel de oameni care te susțin și te încurajează continuu.

Surprinzător, mulți necunoscuți mă susțin. Sunt câteva persoane care mi s-au lipit de suflet, ca să spun așa, prin simplitatea vorbelor lor și prin perseverența, sau mai bine zis, prin răbdarea de care au dat dovadă. Nu e ușor, zic eu, să fii mereu prezent pentru cineva necunoscut ție, să îl susții și să îl îndrumi. Uneori ai nevoie doar de un cuvânt sau poate doar de un zâmbet ca să te facă să mergi înainte. Tatăl meu a fost cel care m-a întrebat, înainte să aleg un liceu, dacă vreau să merg pe latura aceasta a artelor, însă am zis că mai bine ar fi să fac ceva mai practic, mai de viitor. După părerea mea, nu poți face multe lucruri doar din artă. Familia e cea care mă încurajează mereu să fac ceea ce cred că este mai bine, dar mă și sfătuiesc totodată să nu îmi neglijez facultatea. Am astfel undă verde pentru amândouă.





Acuma eu știu la ce facultate ești :) dar sigur exstă cel puțin un cititor al blogului meu care nu știe. Vrei să-i spui și lui ce facultate faci și dacă îți place?

Anul acesta termin Facultatea de Litere, secția Traducere și Interpretare din cadrul Universității Vasile Alecsandri din Bacău. Nu m-aș mai fi înscris aici dacă nu îmi plăcea. :) Mi-au plăcut dintotdeauna cărțile și totodată oamenii. Aici ai posibilitatea să le combini pe cele două. Fie ajungi traducător și te ocupi în mod special de cărți, fie ajungi translator și socializezi cu oamenii într-o mare parte din timpul tău. Aici ține de ceea ce-ți place să faci mai mult. Să rămâi cu tine însuți într-un birou, (doar tu cu ale tale cărți) sau să comunici cu ceilalți prin intermediul limbilor străine, să le descoperi taina și să le înțelegi esența.

Crezi că facultatea și pasiunea ta pentru desen au ceva în comun. Cum ai putea să le combini pe amândouă?

Toate au ceva în comun. Am găsit adesea asemănări între cele două și aici mă refer la faptul că amândouă țin de interpretare, după cum o arată și specializarea facultății. Spun interpretare pentru că atât în desen cât și în traducere, ai loc de multe interpretări. În desen mai mult, e adevărat, dar amândouă îți dau șansa să te exprimi “cu propriile cuvinte”.

Tare mult mi-aș dori să știu cum arată mediul tău de lucru. Desenezi în camera ta, la birou, sau dacă e vreme frumoasă, afară? Ce muzică îți place să asculți în timp ce creezi?

E o întrebare chiar bună! Spus în spirit de glumă: nu ai vrea să vezi cum arată mediul în care desenez! Desenez de obicei în camera mea. Acolo găsesc tot ce am nevoie: creione de diferite tipuri și dimensiuni, foi de diferite culori, pixuri, cărbune, agrafe etc. Mi-ar fi destul de greu să desenez afară pentru că îmi ia o bună bucată de timp până iau dimensiunile corecte. Orice desen trebuie început cu o schiță și nu te poți apuca de schiță dacă nu ai măsurat înainte dimensiunea fiecărei trăsături în parte. De obicei ascult muzică simfonică sau clasică în timp ce desenez pentru că mă liniștește sau îmi dă energia de care am nevoie în acel moment, însă am și perioade în care am nevoie de o liniște profundă în care să nu-mi aud decât gândurile, în care să mă pot certa pe mine însămi dacă desenul nu iese sau în care să mă felicit pentru reușita mea.. Ha-ha, glumesc...



S-a întâmplat vreodată să începi să desenezi ceva și apoi, din diferite motive, să te oprești, să renunți la acel desen?

Se întâmplă adesea. Cel mai frustrant e atunci când trebuie să fac portrete pentru un cuplu. Spre exemplu, primul chip îmi iese foarte bine, iar al doilea nu seamănă deloc. În acel moment stric foaia și mă apuc de cu totul altceva, să uit de eșecul meu. Sunt destule persoane care mi-au cerut să le fac portret și am de unde alege atunci când simt că ar trebui să mă apuc de portretul unuia dintre ele. Dacă încep un desen și nu am o bună dispoziție, nu iese de niciun fel. În majoritatea cazurilor port în gând persoana care trebuie desenată și atunci știu că ar trebui să mă apuc de desenat în acel moment. Mai greu e cu portretele la comandă. De obicei ele au un termen limită și trebuie să mă încadrez în el. În cazul acesta nu mai e loc de inspirație sau de bună dispoziție, trebuie să mă îndemn să îl fac cât mai bine și cât mai repede.



„port în gând persoana care trebuie desenată” – o să te rog să-mi mai faci vreo câteva portrete de-acuma înainte. :))

:)) Da, cu mare drag!

Îmi aduc aminte că ai participat odată la un concurs pe Facebook unde ai desenat un portret cu Antonia. Ne poți spune cum a fost întreaga experiență? La ce alte concursuri ai mai participat?

Da, a fost un concurs online lansat de Kiss FM în care se cerea o reprezentare grafică cât mai bună pentru chipul Antoniei. Premiul consta într-o tabletă grafică care ar fi fost de ajutor oricărui desenator. Nu știu cât de bine mi-a ieșit, însă știu că a fost destul de apreciat și am prins un alt tip de încredere în mine văzând reacția celorlalți. Concursuri?! Am participat doar în clasele mici, des-întâlnitele concursuri între clase, nimic mai mult. Mi-ar plăcea să organizez eu diferite concursuri și chiar am planuri în acest sens, însă știu că va mai dura o perioadă de timp până le voi și pune în practică.



Recent, am văzut că ai început să faci diferite minunății handmade. Știu că m-ai invitat și pe mine să apreciez noua ta pagină de Facebook, R&Ep. Ne poți spune mai multe despre asta?

R&Ep este o pagină cu articole handmade, după cum ai amintit și tu. M-am gândit să o inițiez pentru că în jurul meu sunt multe persoane care își doresc lucruri unicat, dar care nu se pricep să le facă sau pe care nu le găsesc oriunde. Denumirea paginii vine de la numele noastre “R” de la Roxana- prietena cu care realizez articolele handmade și “Ep” de la numele meu- Elena-Paula. Cei care doresc să vadă lucrările noastre, pot intra pe Facebook, pe această pagină și vor găsi acolo diferite articole din Fimo (inele și cercei) și coliere din mărgeluțe.

Aș vrea să vorbim puțin despre viitor. Care este visul tău cel mai măreț? Vei continua să desenezi? În ce-ai vrea să transformi în viitor această pasiune?

Hm, destul de greu de răspuns. Sunt un om destul de imprevizibil, iar cei ce mă cunosc știu la ce anume mă refer. Mă plictisesc destul de repede și caut mereu ceva nou. Poate de aceea am și deschis pagina R&Ep, pentru că aveam nevoie de ceva nou. Mi-ar plăcea să cred că mă îndrept într-o direcție bună și că voi face cele mai corecte alegeri pentru viitorul meu. Aș vrea să merg cu toate înainte: traduceri, desen, handmade și cine știe ce va mai urma de acum înainte. Voi continua să desenez, cu siguranță. După cum am spus și mai înainte, e ceva ce îți intră în sânge, ceva de care nu ai cum să te lași ( poate doar bătrânețea să mă oprească). Îmi voi duce la bun sfârșit vechile planuri cu expoziția de portrete și cine șie, poate voi reuși mai mult de atât.







Despre ce expoziție de portrete este vorba, că eu nu știu?

La drept vorbind, nici eu nu știu foarte multe despre acest subiect. Am în plan o expoziție de portrete pe care sper să o văd realizată anul acesta, dar să vedem ce rezervă viitorul și cum vor decurge lucrurile de acum înainte.

Okay. În încheiere, aș vrea să văd cum ar arăta un mesaj al tău pentru toți acei oameni care au o pasiune dar cărora le este teamă să și-o urmeze.

Nu există teamă...nu-mi place cuvântul acesta deloc. Cei care se tem să își urmeze visele nu vor face nimic în viitor. Ai mereu nevoie de un gram de nebunie, de unul de curaj, două de echilibru și restul, cât cuprinde..de bunăvoință. :)

Elena, îți mulțumesc din suflet pentru timpul acordat cu atâta răbdare. Este prima oară când iau cuiva un interviu și adevărul este că am avut „oleacă” de emoții. :D

“Oleacâ di emoții”, așa este.. Eu îți mulțumesc pentru idee în primul rând și pentru timp, de asemenea. Mulțumesc că mi-ai amintit de mine, ca să zic așa! Țin să te felicit că te-ai descurcat foarte bine și-ți urez să ai cât mai multe asftel de experiențe. :)