Telefonul

24 septembrie, noaptea târziu, trecut de ora doișpe. Trecut și de echinocțiul de toamnă, acel moment când ziua este egală cu noaptea și soarele răsare și apune chiar în punctele cardinale est și vest (doar n-o să răsară din nord sau să apună în sud, sau invers, hai să fim serioși). Ies de la serviciu frumos, am avut tură până târziu. Dublă. Dau să încalec bicicleta, mijlocul meu prin care-mi transport corpul dintr-un loc în altul de ceva vreme încoace, și când mă pregătesc să dau prima pedală vibrează telefonul.

Cine îndrăznește să mă deranjeze la ora asta? Nu c-ar fi o problemă, dar chiar când eu mă pregăteam să plec acasă după 10 ore și ceva petrecute în cimema? Mă opresc, scot celularul din buzunar și văd un număr străin, nu-l mai văzusem niciodată până atunci. Răspund curios:

– Alo!
– Salut, Petru, scuză-mă că te deranjez așa de târziu.
– Te scuz. Îi spun eu fără ca măcar să (s)clipesc. Avea o voce atât de frumoasă, nici prea feminină, nici masculină. Nici dacă aș fi vrut să n-o scuz, n-aș fi putut.
– Sunt Toamna. Te-am sunat să-ți spun...
– Tu îți bați joc de mine? O întrerup eu iritat. Cum mă suni tu la ora asta să-mi spui că ești toamna? Dacă eu dormeam și mă trezeai acuma din somn?
– Știu că sună zeflemitor, dar te rog numai ascultă-mă!
Mă calmez și hotărăsc să-i intru în joc. Cine știe? După voce părea bună.
– Te-am sunat să-ți spun că anul acesta eu nu mai pot veni. Mă simt tare rău, de două săptămâni stau în pat și zgribulesc sub pătură. Am crezut că o să-mi revin până la echinocțiu, dar nu-i chip. Am vorbit cu Iarna și după lungi discuții persuasive, am reușit s-o conving să vină ea mai devreme în locul meu. Așa că dacă vă este frig, vă rog să mă iertați.
– Tu fată, hai că îmi place stilul tău. Poate ieșim la o narghilea zilele astea. Ce zici?
– Trebuie să închid, anunță-i și pe ceilalți te rog.
Dau să spun „pa” sau ceva, dar n-am mai apucat că deja închise.

Bag telefonul în urechi, căștile-n buzunar (haha) și-i dau pedale că până în Mănăștur e cale lungă. Nările-mi sunt cuprinse de un miros de iarnă și mâinile pe ghidon încep să mă usture. Totuși, poate fătuca știe ea ceva.


imagine luată de aici