Sînt o fiară cu un zîmbet grotesc

Nu pricep absolut deloc ce o fi cu mine în acest univers. Simt în acest moment o necesitate de a striga, de a scoate un urlet care să îngrozească întreaga lume, să facă pe toţi să tremure, să plesnească într-o nebunie de groază. Un trăsnet teribil îl simt virtual în mine şi mă mir cum nu izbucneşte pentru a nimici lumea asta, pe care aş înghiţi-o pentru totdeauna în neantul meu. Mă simt fiinţa cea mai teribilă care a existat vreodată în istorie, mă simt o bestie apocaliptică plină de flăcări şi întunecimi, de elanuri şi de disperări.

Sînt o fiară cu un zîmbet grotesc, ce se adună în ea însăşi pînă la iluzie şi se dilată pînă la infinit, ce moare şi ce creşte în acelaşi timp, încîntată între nimic şi tot, exaltată între speranţa nimicului şi disperarea totului, crescută în parfumuri şi otrăvuri, arsă de iubire şi de ură, nimicită de lumini şi de umbre. Simbolul meu este moartea luminii şi flacăra morţii. În mine se stinge tot ceea ce e sclipire, pentru a renaşte în fulger şi în trăsnet. Şi întunericul însuşi nu arde el în mine?
(Emil Cioran, Pe culmile disperării)


Sursă imagine: aici