Antepenultimul semestru

Mâine pășesc în antepenultimul semestru de facultate. Aproape nimic nu mă mai sperie și aproape nimic nu mă mai încântă. Am trecut prin aproape toate. Am ieșit de la examen în primele 5 sau 10 minute. Am ieșit de la examen printre ultimii. Am copiat cu nonșalanță. Am predat foi albe sau cu versuri din Blaga. Am învățat un semestru întreg la Teoria Semnalelor doar de dragul profesoarei. Am primit bonus un an în plus de studenție. Am luat 1. Am luat 10. Mi-am picat aproape toate examenele dintr-o sesiune. Mi-am luat aproape toate examenele din sesiune.

Mi-am dat seama că studiul individual contează cel mai mult.

Și continui! Scârbit, cum sunt, trag de mine să termin. Odată ce-am început ceva trebuie să duc la bun sfârșit acel ceva. Poate e vorba aici doar de-un mit, însă sunt încăpățânat. Și poate că nu sunt atât de open minded cum credeți, sau cum îmi plăcea odată și mie să cred. Am prejudecăți. Prin politehnică mi-am dat seama că am și limite, că nu pot învăța orice, că unele lucruri mă depășesc. Mi-am dat seama că studiul individual contează cel mai mult. Că singurul pe care te poți baza ești tu și munca ta.

Nici măcar să-ți refaci abonamentul în fiecare lună la timp nu ești în stare.

Nu te poți baza pe ideea că profesorul va fi indulgent și-i va trece pe toți degeaba. Inclusiv pe tine, cel care ai fost obișnuit să primești lucruri stând degeaba, pe banii părinților. Stând pe facebook pe banii părinților. Jucându-te FIFA și Counter Strike sau alte jocuri pe banii părinților. Lenevind ca un parazit al societății. Și în ecuație nu intră în joc doar banii părinților, ci și ai statului. Locul acela la buget este oferit de stat la fel ca și locul acela în cămin la un preț mai mult decât rentabil. Liniile gratuite pe autobuz îți sunt plătite tot de către stat. Și tu nici măcar să-ți refaci abonamentul în fiecare lună la timp nu ești în stare. Să mai trec în revistă și banii pe care îi spargi în oraș și care, din nou, nu sunt banii tăi?

Oare copiatul la examene nu este tot corupție?

Nu te poți baza pe ideea că se va putea copia la examene. Sau chiar de nu se va putea, tu tot vei copia pentru că ai impresia că ești mai cu moț. Să vă spun ceva! Ies tinerii în stradă să protesteze împotriva corupției. Conform dicționarului, corupția este o abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. Și acum întreb: câți dintre studenții care au ieșit în stradă copiază la examene? Oare copiatul la examene nu este tot corupție? Nu e tot o abatere de la cinste? Se pare că ieșitul în stradă e încă o activitate prin care să pierzi timpul. Ies corupții în stradă să protesteze împotriva corupției. E stupid.

„Nu credeam să-nvăț a fi prost vreodată.”

Să nu ucidem totuși speranța! Te vei trezi la un moment dat! Poate că aceste rânduri fac parte din acel ansamblu care se împletește în timp și care te va trezi în cele din urmă. Sau cel puțin asta îmi place să cred. Eu cum m-am trezit? Am întâlnit la începutul acestui an universitar un domn profesor. Domnul E.P. este cel care mi-a dat jos de pe ochi perdeaua aceasta grea și groasă. Perdea care zace pe ochii multor studenți. Foarte important – Acest domn profesor mi-a redat încrederea în capacitățile mele intelectuale atunci când aveam prea puțină. „Nu credeam să-nvăț a fi prost vreodată.” începusem să-mi spun umoristic. Acest domn profesor m-a susținut activ în fiecare săptămână. Și mi-a recomandat cel mai frumos lucru pe care ți-l poate recomanda cineva: Să petreci ore de învățare în bibliotecă. Și, mai mult, chiar m-a motivat să petrec acele ore învățând.

Ispășirea păcatelor e un proces care durează.

Și așa, prin muncă, au început ușor să apară lucrurile bune. Să apară rezultate mai bunicele, mi-am recăpătat încrederea în mine, stima de sine. S-a ridicat și nivelul meu de moralitate. În prezent nu mai concep să copiez la examene, deși, recunosc, chiar săptămâna trecută am avut o tentație, încolțit fiind de împrejurări. Însă i-am rezistat preferând mai degrabă să-mi păstrez o restanță în plus din anii mei de „glorie” (cu ghilimelele de rigoare). Ispășirea păcatelor e un proces care durează.

Iubita mea mă împinge spre a fi un om mai bun

Și vreau să închei aceste rânduri într-o notă cât se poate de pozitivă, cu cea mai plăcută întâmplare ce mi s-a întâmplat în toată viața. La începutul anului, de fapt, chiar în noaptea dintre ani, am întâlnit-o pe iubita mea. O fată frumoasă din orice unghi ai privi-o, din interior sau din exterior, care îmi umple în fiecare zi sufletul de bucurie. O fată care nu poate decât să te inspire spre bine, să te facă să-ți dorești mai mult de la tine. Prin candoarea ei orbitoare, în fiecare zi iubita mea mă împinge spre a fi un om mai bun, mai muncitor, mai înțelegător cu cei din jur, mai sincer cu mine însumi, mai liber. Într-un singur cuvânt, mai aproape de Dumnezeu. Și pentru asta îi mulțumesc.