Două cele mai frumoase definiții ale iubirii

N-aș vrea să vorbesc prea mult. Doar să las aici câteva cuvinte care exprimă cu măiestrie ceea ce înseamnă iubirea. Prima „definiție”, așa cum o numesc eu neîndemânatic, ne este lăsată de multă vreme, de către Sfântul Apostol Pavel. Eram în liceu, în clasa a noua, când, tot ca acum, cam prin octombrie, am fost toată clasa împreună cu dirigintele într-o drumeție prin pădurile Dealului Holm. Am dat de o mănăstire, al cărui nume sau hram nu mi-l mai aduc aminte. Acolo, un călugăr ne-a citit despre dragoste, ca cea mai înaltă virtute dintre toate. Ne-a citit Epistola întâia către Corinteni, capitolul 13. Încă de atunci cuvintele Sfântului Apostol Pavel rostite de acel călugăr pletos, bărbos, cu ochelari, mi-au rămas în suflet.

Las și eu aici aceste rânduri prețioase în speranța că vor rămâne și în sufletele voastre, a celor ce citiți această postare.
De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I Corinteni 13, 1-13)
Iar a doua definiție pe care vreau s-o las aici e din Interstellar, cel mai bun film din ultimii zece ani, din punctul meu de vedere. Mi-a plăcut în mod deosebit faptul că iubirii, pe lângă semnificația spirituală, i se dă și o puternică semnificație științifică, superioară, pe care noi oamenii încă nu o putem înțelege cu deplinătate, dar putem să o simțim. O semnificație înaltă, dragostea fiind cea care va salva omenirea de la pieire. Pasajul l-am extras din scenariul propriu-zis al filmului. Practic, este vorba de o conversație intre Amelia Brand și Joe Cooper.
BRAND: [...] So listen to me when I tell you that love isn’t something we invented - it’s observable, powerful. Why shouldn’t it mean something?
COOPER: It means social utility - child rearing, social bonding -
BRAND: We love people who’ve died ... where’s the social utility in that? Maybe it means more - something we can’t understand, yet. Maybe it’s some evidence, some artifact of higher dimensions that we can’t consciously perceive. I’m drawn across the universe to someone I haven’t seen for a decade, who I know is probably dead. Love is the one thing we’re capable of perceiving that transcends dimensions of time and space. Maybe we should trust that, even if we can’t yet understand it.
Aceasta este iubirea pe care vreau să o înțeleg, iubirea în care cred și spre care vreau să tind.