A rămâne în Cluj sau a nu rămâne în Cluj?

Aceasta este întrebarea. Întrebare care îmi răsună în cap de ceva timp. Mai exact de toamna asta, de când am pășit în ultimul an de facultate. Sau mai bine zis de politehnică. Pentru că nu-i tot una. Ceea ce m-ar ține legat de Cluj la ora actuală este piața de muncă unde intră diversitatea joburilor și salariile decente. Și atât. La partea aia cu oamenii faini și educați și deschiși n-am pus botul. Nu pentru că n-ar fi așa. Ci pentru că astfel de oameni găsești și în altă parte. Nu s-a răsturnat căruța cu educație în Cluj. Eu am întâlnit oameni mișto și în tren, care erau studenți în Iași. Am întâlnit oameni faini și în autobuzul din Brașov spre Bran. Am întâlnit oameni super și în Botoșani.

Da. Îmi place când șoferii se opresc la trecerea de pietoni și-ți fac semn să treci. Dar lucrul ăsta l-am văzut și în Brașov, și în Iași, chiar și în Botoșani. În plus, Clujul e un oraș aglomerat. Aproape la fel de aglomerat ca Bucureștiul. Primăvara asta, soare, frumos, mai mare dragul să mergi pe jos. Stau la trecerea de pietoni în așteptarea culorii verzi și număr peste 5 mașini în mai puțin de 30 de secunde. În toate era o singură persoană – șoferul. Dacă vrei să vii de pe Piezișă, pe Clinicilor, până la BCU, n-ai pe unde să pășești pentru că e plin de mașini „cocoțate” pe trotuar. Iar pe pistele de biciclete, oricât ar fi ele de roșii, tot se mai găsește câte o mașină care să le încalece.

Și altceva: Clujul are cocalarii lui, la fel ca și alte orașe. E suficient să intri într-o sală de cinema după ce-a rulat ceva film de consum să vezi ce-au lăsat „consumeriștii” de mall în urmă. Suportul de pahar al scaunelor se confundă cu tomberonul, de-a dreptul. Iar la final ai impresia că în timpul capodoperei cinematografice s-a dat o bătălie între spectatori. Una cu popcorn și cu suc.

A și să nu uităm! Alt lucru la Cluj sunt prețurile exagerat de mari ale imobiliarelor. De 5 ani de când sunt în Cluj am locuit doar prin cămine studențești. Aș fi preferat și eu, par example, să închiriez un loc mai liniștit, cu mai multă intimitate. Dar nu mi-am permis, ca student.

Trebuie să recunosc că aici e vorba și de un aspect psihologic. Când închei un ciclu din viață, cum ar fi liceul sau facultatea, resimți nevoia de o schimbare majoră. Cunosc studenți din Cluj care au plecat la master în București, studenți care și-au încheiat studiile în Iași și-au venit să se stabilească în Cluj și invers. Probabil că nevoia aceasta de schimbare mă cuprinde și pe mine.

Dar dincolo de toate acestea este un lucru mult mai puternic. Este dorul de cei de acasă. Aș vrea să-i văd mai des pe frații mei mai mici, să petrec mai mult timp cu părinții mei, cu sora mea. Să mă joc cu copilul ei. Pentru că dacă am învățat ceva în toți acești 5 ani, acel ceva este că viața e scurtă. Și noi alergăm după cai verzi pe pereți...

Așadar, a rămâne sau a nu rămâne în Cluj? Întrebarea încă îmi strigă în cap. Dar sper ca până la momentul deciziei Doamne Doamne îmi va lumina mintea să fac alegerea cea bună.