Tu cât de inteligent eşti?

|
Primele teste de inteligenţă au apărut cu mult înainte ca în psihologie să se facă descoperiri fundamentale în domeniile memoriei şi gândirii.
Primul test de inteligenţă a fost realizat în 1905 de Alferd Binet şi Theodore Simon la cererea Ministerului Francez al Instituţiei Publice, care dorea să identifice copiii cu serioase deficienţe intelectuale pentru a le asigura o educaţie specială. Testul lor de inteligenţă era format din 30 de sarcini aranjate în ordinea crescătoare a dificultăţii; copiii începeau cu probele cele mai uşoare şi testul era întrerupt atunci când ei nu mai reuşeau să rezolve nici o sarcină. Numărul de probe rezolvate corect de elevi indica vârsta lor mentală, pe baza acesteia elevii fiind apreciaţi conform unui etalon de dezvoltare mentală.

Contăm unii pe alţii

|
Cât valorează natura pentru tine? Spune un preţ! Dar înainte de asta, gândeşte-te puţin la tot ce ne dă natura fără a cere nimic în schimb. Oricum ai privi lucrurile, omenirea nu reuşeşte să-şi plătească datoriile faţă de planetă, iar natura este cea care suportă preţul.

Teorii ale inteligenţei

|
Inteligenţa rămâne unul dintre conceptele controversate ale psihologiei. În continuare vă prezint trei dintre cele mai importante teorii despre inteligenţă: teoria genetică, teoria factorială şi teoria inteligenţelor multiple.

Teoria genetică
Savantul elveţian Jean Piget a fost unul dintre pionierii studiului gândirii la copii. Observând modul în care aceştia rezolvă problemele, Piget a ajuns să presupună o teorie proprie asupra dezvoltării inteligenţei, pe care o vede dintr-o perspectivă genetică constructivă: copii îşi construiesc propriile mijloace (cunoştinţe procedurale), teorii şi idei (cunoştinţe factuale) despre lumea în care trăiesc pe baza interacţiunii active şi explorării mediului lor fizic şi social. Ideea de bază de la care a pornit Piget a fost aceea că oamenii trebuie să se adapteze la mediul în care trăiesc, iar adaptarea se face prin organizarea comportamentelor şi cunoştinţelor. El consideră că orice act, chiar şi cel mai simplu, presupune organizare, ce nu este posibilă fără intervenţia a două procese: asimilarea (procesul prin care informaţia nouă este încadrată în cea deja existentă) şi acomodarea (crearea de noi informaţii).

Ce este inteligenţa?

|
Termenul inteligenţă derivă din latinescul inter-leggere care reuneşte două înţelesuri: "a discrimina", "a disocia" şi "a pune laolaltă", "a lega". În accepţiune etimologică, inteligenţa este capacitatea de a stabili relaţii între obiecte, fenomene şi evenimente cât mai diverse.
În viaţa cotidiană utilizăm frecvent sintagma "persoană inteligentă" pe care o atribuim, de obicei, cuiva capabil să găsească soluţii optime în situaţii noi, inedite şi care face acest lucru cu mai multă uşurinţă decât majoritatea oamenilor.
Când spunem despre cineva că este "inteligent"? Ce anume conferă această calitate: suma tuturor cunoştinţelor; viteza cu care judecăm sau gândim; capacitatea de a face faţă situaţiilor noi, succesul şcolar? Este dependentă inteligenţa de mediul social şi cultural în care trăim?
Răspunsul probabil la aceste întrebări este că ceea ce definim a fi comportament inteligent reprezintă câte puţin din tot ce am enumerat mai sus

Câştigătorii Romanian Music Awards 2011

|
Vineri seară a avut loc decernarea premiilor Romanian Music Awards 2011 (RMA), eveniment ce a avut loc în Piaţa Sfatului din Braşov. Gazdele show-ului au fost Cosmina Păsărin şi Puya.

După 8 ore de transmisiune live, 1.300.000 de voturi înregistrate pe rma.1music.ro şi aproape 40 de cântări pe scena de la Braşov, Romanian Music Awards trage linie şi îşi declară câştigătorii.

Cu 7 nominalizări, nu e de mirare că Smiley a fost marele câştigător al serii, luând acasă 4 trofee, urmat fiind îndeaproape de Inna cu 3 premii, Play&Win şi Alexandra Stan la egalitate de 2 voturi.

O planetă ciudată orbitează două stele

|
Cercetătorii NASA au detectat la 200 de ani-lumină de Terra o planetă care orbitează două stele. Oamenii de ştiinţă au fost surprinşi de această descoperire, crezându-se până acum că este imposibil ca o planetă să se găsească atât de aproape de un sistem solar binar.
Cercetătorii bănuiau că există planete ce orbitează în jurul sistemelor binare (ce sunt alcătuite din două stele ce orbitează în jurul centrului comun de masă), însă teoriile enunţate până acum estimau că, pentru ca planeta să poată avea o orbită stabilă, este nevoie ca aceasta să se găsească la o distanţă de cel puţin 7 ori mai mare decât cea ce desparte cele 2 stele. Kepler-16b, aşa cum a fost numită planeta, reprezintă o surpriză pentru oamenii de ştiinţă, deoarece este amplasată la jumătate din distanţa minimă postulată de cercetători. Aceasta orbitează la 104,6 milioane de km de cele două stele, o distanţă similară cu cea dintre Venus şi Soare.

Evită coşmarul călătoriilor

|
Iată coşmarul celor care călătoresc: aştepţi să pleci şi afli că zborul a fost anulat sau că trenul are întârziere. Dar în loc să te stresezi şi să-ţi strici începutul vacanţei, adu-ţi aminte că ai drepturi!

Zborurile cu avionul
Toţi cei care călătoresc cu avionul în UE au drepturi, care sunt valabile pentru zborurile interne, cursele charter care pleacă sau sosesc pe aeroporturile din UE şi alte zboruri din ţări terţe în UE cu companii aeriene din UE. Dacă nu cunoşti aceste reguli, poţi cere oricând informaţii de la compania aeriană sau de la autorităţile naţionale.

Ce-ai spus?!

|
Bătăile înăbuşite şi başii pot crea dependenţă, dar dacă ţi s-a întâmplat vreodată să îţi ţiuie urechile sau să auzi înfundat după un concert, trebuie să ştii că rişti să îţi pierzi auzul…

Dispozitivele portabile de ascultat muzică, discotecile, concertele şi locurile de muncă zgomotoase, toate acestea îţi pot afecta auzul. Riscul pierderii definitive a auzului creşte o dată cu volumul sunetului şi durata expunerii. Altfel spus, cu cât volumul este mai mare, cu atât mai puţin timp ar trebui să asculţi.

Imnul Bloggerilor

|
Cei peste 65000 de bloggeri români aveau nevoie de un cântec compus anume pentru a admira, preţui, lăuda, adora blogurile lor. Cântecul de laudă este numit Imnul Bloggerilor, este produs de Blogatu şi interpretat pe ritmuri de hip-hop de Petrow.

În continuare vă invit să-l ascultaţi şi să vă daţi cu părerea, de asemenea si sa-l promovati pe blogurile voastre, că pentru noi a fost făcut.

Cine trage sforile?

|
Te uiţi la televizor de când erai în scutece, eşti un adept al mesajelor textuale şi ai practic „o diplomă” în domeniul Facebook – deci toată această discuţie despre competenţe în domeniul mijloacelor de comunicare înseamnă doar o pierdere de timp pentru tine, nu?

Ei bine, de fapt…
Competenţele în domeniul mijloacelor de comunicare înseamnă mai mult decât să fii capabil să porneşti un calculator. Înseamnă să fii capabil să accesezi, să evaluezi şi să creezi mesaje printr-o varietate de mijloace şi în diferite forme, ceea ce este mai important ca oricând acum, în era informaţiilor. Deşi este foarte bine să ştii cum să descarci muzica favorită, este de asemenea crucial să fii conştient că mijloacele de comunicare pot fi folosite pentru a manipula prin persuasiune, dezinformare, intoxicare, exagerări sau propagandă directă.

A venit toamna...

|
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.