Cum măsori înălţimea unei clădiri cu un barometru

|
Un profesor de fizică a întrebat odată un elev pe care-l asculta cum se poate măsura înălţimea unei clădiri utilizând un barometru. Elevul a răspuns că dacă ar lega barometrul cu o sfoară, l-ar coborî încet până acesta ar atinge pământul şi apoi ar măsura sfoara, s-ar putea afla înălţimea clădirii. Profesorul a spus că răspunsul este incorect şi a vrut să-l depuncteze pe elev. Acesta a ripostat, susţinând că nimic din ceea ce a spus nu e greşit şi s-a arătat dispus să facă o demonstraţie. Profesorul a fost de acrod că ideile elevului pot fi corecte, dar a precizat că nu ecesta e răspunsul pe care dorea să-l audă.

Diferenţa dintre senzaţii şi percepţie

|
Domnul S. a fost internat în spital în urma intoxicării cu monoxid de carbon; el inhalase o cantitate periculoasă de gaz nociv în timp ce lucra la maşina sa în garaj. Din multe puncte de vedere, domnul S. părea perfect normal; memoria îi funcţiona bine, discursul era coerent, iar interacţiunile cu ceilalţi pacienţi, naturale. Şi totuşi ceva nu era în regulă: uneori nu putea identifica obiectele simple din jurul său.

Blogger adaugă contor +1 în tabloul de bord

|
Google este în continuă expansiune. În procesul de conectare a serviciului de publicare pe web cu reţeaua socială, au făcut posibilă înlocuirea vechiului profil Blogger cu profilul Google+. Dacă încă nu ai făcut comutarea click aici. Astfel, imediat după publicarea unei postări, va apărea un share box (casetă de distribuire) care va permite distribuirea linkului direct pe peretele Google+.

Limerick-ul zilei 13

|
A clever young airman of Leith
Tried to steer the machine with his teeth.
He was anxious to shine
And a great friend of mine,
So I spent ten-and-six on a wreath.

Nu face azi şi pentru mâine

|
Săptămâna aceasta a fost una grea, iar următoarele se anunţă din ce în ce mai dificile, pentru că se apropie Bacalaureatul. În această perioadă doresc să scriu cel puţin câte un articol (postare) pe săptămână. M-am gândit să mai postez şi ceva personal, fiindcă acesta este un blog personal.

Limerick-ul zilei 12

|
There was a young lady of Norway
Who casually sat in a doorway:
When the door squeezed her flat,
She exclaimed, "What of that?"
That courageus young lady of Norway.

Cum deschizi fişiere cu extensie necunoscută

|
Extensie este numit sufixul numelui de fişier, separat de numele propriu-zis al fişierului prin punct. Extensia exprimă formatul sau tipul de date conţinute în fişier (imagini, video, audio, text sau altceva). În sistemele de operare UNIX şi Linux extensia este opţională, în timp ce în altele (de exemplu Windows) extensia fişierului este importantă şi poate determina modul sau programul în care sistemul de operare va accesa datele din fişierul de deschis.

Limerick-ul zilei 11

|
There was a young lady of Riga
Who went for a ride on a tiger.
They returned from the ride
With the lady inside
And a smile on the face of the tiger.

Cât trafic poate aduce Google Doodles

|
Doodle-urile sunt acele schimbări distractive, surprinzătoare şi uneori spontane aduse siglei Google pentru a marca zile de sărbătoare, aniversări, precum şi pentru a comemora viaţa unor artişti, deschizători de drumuri şi oameni de ştiinţă celebri. Conceptul de doodle este un mod original de a aduce zâmbete pe feţele utilizatorilor din întreaga lume.

Cum să utilizezi codurile QR

|
Codul QR (Quick Response) este un cod matrice creat în 1994 de către compania japoneză Denso Wave. Codul a fost creat pentru decodarea rapidă a informaţiilor încorporate, de unde numele “răspuns rapid”. QR-code-ul înmagazineaza mult mai multe informaţii decât clasicele coduri de bare: text, numere de telefon, SMS, e-mail, date de contact, linkuri web, locaţii geografice etc. Un cod QR te trimite instantaneu prin intermediul camerei telefonului mobil la adrese URL sau alte informaţii, fără a fi necesară tastarea informaţiei în browser. Pentru a scana un QR code, ai nevoie doar de un telefon mobil compatibil (de tip smartphone cu acces la internet) si de un soft de citire gratuit.

Screenshot-uri false

|
Nu tot ce zboară se mănâncă. Nu crede tot ce vezi pe internet, deoarece screenshot-urile pot fi falsificate cu uşurinţă cu ajutorul lui photoshop, dacă ne pricepem, sau cu ajutorul unor aplicaţii online. Aceste imagini false sunt pentru distracţie.

Limerick-ul zilei 10

|
There was a young lady of Ealing
Who had a peculiar feeling
That she was a fly,
And wanted to try
To walk upside down on the ceiling.

Oficial: Comentarii cu răspuns în Blogger

|
Acum vreo 6 luni mă plângeam de sistemul de comentarii Blogger, în care nu exista posibilitatea "Reply to comment", prezentând si o oarecare soluţie. Pentru că nu am fost singurul nemulţumit, această cerere fiind în topul listei de preferinţe ale utilizatorilor, pot afirma că una dintre cele mai importante îmbunătăţiri aduse recent acestei platforme este un nou sistem de comentarii care acceptă threaded commenting.

Limerick-ul zilei 9

|
There was a young lady of Maine
Who was horribly sick in the train.
Not once, I maintain,
But again, and again,
And again, and again, and AGAIN!

Infografic cu activitatea pe Twitter

|
Dacă aveţi un cont pe Twitter, ar trebui să încercaţi Tweetsheet. Această aplicaţie citeşte, nu în cafea, ci activitatea ta pe Twitter, apoi o transformă într-un infografic care dezvăluie cei mai buni urmaşii ai tăi (best followers), cele mai re-ciripite ciripiri (most-retweeted posts), impactul geografic şi câteva alte detalii interesante. Statisticile menţionate în infografic sunt calculate folosind ultimele 3200 tweeturi.

Limerick-ul zilei 8

|
There once was a small child named Guy
Who never could understand why
A cow was a cow,
And he used to say, "How
Do you know that it isn't a fly?"

O cioată

|
Wikipedia numeşte ciot un articol început şi încă neterminat. Pentru că am început să scriu o poezie, tocmai de astă toamnă şi n-am mai avut inspiraţia s-o închei, m-am gândit la ideea s-o scriu pe blog sub titlul de cioată. Iată cioata:

Iarăşi e toamnă.
Sfâşiate de vânt
frunzele cad la pământ.
Către somn le condamnă.

Limerick-ul zilei 7

|
A new servant maid named Maria
Had trouble in lighting the fire.
The wood being green,
She used gasoline
Her position by now is much higher!

Cum să memorezi eficient

|
Fiind în clasa a XII-a, bacu' începe să adulmece cărarea spre mine. Eu trebuie să mă antrenez pentru a-l putea învinge. Antrenamentul presupune să mă pun pe învăţat printr-o memorare eficientă a informaţiei care îmi va servi în lupta cu bacu'. În continuare vreau să-ţi arăt condiţiile pe care mi-am propus să le folosesc pentru optimizarea memoriei.

Dar tu te duci

|
Privesc nesăţios frumosu-ţi chip
Şi buzele, atât de senzuale,
Îţi spun că te doresc şi-aş vrea să simt
Căldura dulce-a-mbrăţişării tale.

Tânjesc dup-un sărut, o-mbrăşişare
Şi dureros de iute timpul trece,
Dar tu te duci lăsându-mă să sper
Şi paşii tăi se pierd în noaptea rece.

(Nicolae Vlad, Dar tu te duci)

Limerick-ul zilei 6

|
There was an old person of Gretna
Who rushed down the crater of Etna;
When they said, "Is it hot?"
He replied, "No it's not!"
That mendacious old person of Gretna.

De-o veşnicie te aştept

|
De-o veşnicie te aştept, iubito,
Şi nu m-am îndoit că vei veni,
Căci apăreai în visurile mele
Cu mult 'nainte de-a te întâlni.

De ce-ai întârziat atâta nu ştiu.
Pe unde-ai fost, pe unde ai umblat?
Mă simt frustrat că soarta nemiloasă
De dragostea ta dulce m-a privat.

Dar iată, ai sosit, eşti lângă mine,
Răbdarea-mi în zadar n-a fost nicicum,
A meritat această aşteptare
Pentru plăcerea clipelor de-acum.

Limerick-ul zilei 5

|
There was an old lady of Hague
Whose language was horribly vague.
When they said, "Are these caps?"
She answered, "Perhaps!"
That oracular lady of Hague.