Fericirea este un bine perfect şi autarhic

|
Dacă există un scop al actelor noastre pe care-l urmărim pentru el însuşi, iar pe celelalte numai în vederea acestuia şi dacă nu orice lucru îl dorim în vederea a altceva (...) este evident că acest scop trebuie să fie binele, şi anume binele suprem. (...)
Binele este exprimat în tot atâtea moduri ca şi existentul (căci în categoria esenţei, de exemplu, el este numit divinitate şi intelect, iar în cea a calităţii este numit virtute, în cea a cantităţii măsură, în cea a relaţiei utilitate (...) încât e limpede că binele nu este ceva comun general şi unic; altfel el nu ar fi fost inclus în toate categoriile, ci într-una singură (...) Aşadar, care dintre felurile de bine ar putea fi considerat ca bine în sine? Cele pe care le urmărim şi numai pentru sine, cum sunt gândirea, vederea, unele plăceri sau onorurile? (...)

Două tipuri de morală

|
Există morale de stăpâni şi morale de sclavi. (...) În primul caz, în care stăpânitorii sunt cei care determină noţiunea "binelui", stările sufleteşti elevate şi trufaşe sunt resimţite ca distinctive, ele determinând ierarhia. (...) Să remarcăm pe dată că în cazul acestei prime varietăţi de morală antagonismul "bun" şi "stricat" echivalează cu "nobil" şi "detestabil"; antagonismul "bun" şi "rău" are o altă origine. (...) E evident că pretutindeni calificativele morale au fost aplicate mai întâi oamenilor şi doar mai târziu, prin extindere, asupra acţiunilor. (...)

Preferinţe de căutare în Blogger

|
Blogger a introdus o suită de noi caracteristici care permit personalizarea mai eficientă a preferinţelor de căutare ale blogului nostru nepreţuit. Acesta este un pas foarte important făcut de Blogger în SEO (Optimizare pentru motoare de căutare) şi cred că merită "să-i dăm aplauze". Iar acum, Blogger a devenit mult mai bun ca Wordpress.com!

Natura binelui

|
M-ai auzit de multe ori spunând că ideea Bineului este cea mai înaltă dintre cunoaşteri, cea căreia dreptatea şi celelalte virtuţi îi acordă utilitatea şi avantajele lor. Acum eşti conştient că nu cunoaştem în mod satisfăcător această idee. Or, dacă nu o cunoaştem, indiferent cât de bine cunoaştem restul, ştii că aceste cunoştinţe nu ne-ar fi cu nimic utile. Crezi că ar fi avantajos să avem o mulţime de lucruri, dacă nu sunt bune, sau să cunoaştem totul, cu excepţia Binelui, şi să nu cunoaştem nimic despre frumos şi despre Bine?. Desigur, ştii la fel de bine că majoritatea oamenilor confundă Binele cu plăcerea, (...) cei care au acest sentiment nu pot explica despre ce fel de cunoaştere este vorba, dar sunt obligaţi să spună până la urmă că este cunoaşterea Binelui (...) ca şi cum noi ar trebui să-i înţelegem chiar din momentul în care au pronunţat termenul "bine". Numeam Frumos în sine, Bine în sine şi aşa mai departe Fiinţa reală a fiecăruia dintre lucrurile pe care le-am stabilit mai întâi ca multiple, dar le-am aranjat apoi sub ideea lor proprie, postulând unitatea acesteia din urmă. (...) Recunoaşte aşadar că ceea ce răspândeşte lumina adevărului asupra obiectelor cunoaşterii şi conferă subiectului care cunoaşte puterea de a o face este ideea Binelui, (...) dar este fals să credem că una sau alta sunt aceleaşi cu Binele; natura Binelui trebuie să fie privită ca mult mai valoroasă.
(Platon, Republica)

Şi câinii au imaginaţie

|
"Un scriitor avea un câine de rasă, foarte răsfăţat, căruia îi plăcea să doarmă într-un fotoliu confortabil. Într-o zi, venind din altă parte, căţelul constată că stăpânul stă aşezat tocmai în fotoliu său preferat. După ce se învârte de câteva ori nemulţumit, se îndreaptă spre uşa de ieşire şi scânceşte pentru a i se da drumul. Scriitorul se scoală şi se duce să o deschidă, dar, în acel moment, câinele se repede triumfător şi se aşază la locul său preferat".

Cum ar fi viaţa noastră fără memorie?

|
V-aţi imaginat vreodată cum ar fi viaţa noastră fără memorie? Unii spun că ar fi o viaţă mult mai liniştită şi mai lipsită de griji,mult mai fericită. Însă eu cred că fără memorie viaţa omului ar fi practic imposibilă. Am trăi într-un prezent continuu, fără trecut şi fără viitor, incapabili să înregistăm schimbările. "Viaţa psihică a omului fără memorie este doar un ghem de impresii senzitive , adică un prezent fără trecut, dar şi fără viitor." (Lange).

Omul absurd

|
Toată bucuria tăcută a lui Sisif se află aici. Destinul său îi aparţine. Stânca lui este lucrul lui. Tot astfel, omul absurd, când îşi contemplă chinul, face să amuţească toţi idolii. (...) Omul absurd spune da şi efortul său nu va înceta niciodată. Dacă există un destin personal, în schimb, nu există un destin superior sau cel puţin există doar unul pe care îl socoteşte total şi vrednic de dispreţ. Cât priveşte restul, el se ştie stăpânul zilelor sale. În acea clipă subtilă în care omul se apleacă asupra vieţii sale, Sisif, întorcându-se la stâncă, contemplă acel şir de fapte fără legătură care devine propriul său destin, creat de el, unit sub privirea memoriilor sale şi în curând pecetluit de moarte. Astfel, încredinţat de originea deplin omenească a tot ce-i omenesc, orb care vrea să vadă şi care ştie că noaptea nu are sfârşit, el nu se opreşte niciodată. Stânca se rostogoloşte şi acum. (...) Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învaţă fidelitatea superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile. (...) Lupta însăşi către înălţimi e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit.
(Albert Camus, Mitul lui Sisif)

Limerick-uri 2

|
There was a señora of Spain
Who couldn't go out in the rain,
For she'd lent her umbrella
To Queen Isabella,
Who never returned it again.

There was an old man of Calcutta
Who spoke with a terrible stutter.
At breakfast he said,
"Give me b-b-b-bread.
And b-b-b-b-b-b-butter."

Cum se joacă Chuck Norris jocuri video

|
Cu toţii am auzit de acel bărbat care nu poartă ceas pentru că el decide cât e ceasul; care doarme cu lumina aprinsă, nu pentru că îi e teamă de întuneric, ci pentru că întunericului îi e frică de el; care nu va face niciodată infarct pentru că inima lui nu e atât de tâmpită încât să-l atace; care în loc de picături de ochi, foloseşte acid sulfuric; care doarme cu perna sub pistol; care nu poate să iubească, ci poate doar să nu ucidă; care strănută cu ochii deschişi; care a reuşit să numere până la infinit de două ori; care poate să aplaude cu o singură mână; care a înecat un peşte; care poate găuri un diamant cu un fir din părul său. Dar oare cum se joacă Chuck Norris Pac Man, Angry Birds sau Super Mario Bros?

Esenţa vieţii este voinţa de putere

|
În acest domeniu trebuie să pătrundem temeinic până în străfunduri şi să ne stăvilim toate slăbiciunile sentimentale: viaţa însăşi este în esenţă sustragere, rănire, biruinţă asupra celui străin şi asupra celui slab, oprimare, duritate, impunerea cu forţa a formelor proprii, asimilare sau, în cel mai bun caz, exploatare. (...) şi aceasta nu pe temeiul vreunei moralităţi sau imoralităţi oarecare, ci din cauză că (...) viaţa este tocmai voinţa de putere. (...) "Exploatarea" aparţine nu unei societăţi corupte sau imperfecte şi primitive: ea aparţine esenţei vieţii, ca funcţiune organică fundamentală, ea este o consecinţă a voinţei de putere propriu-zisă, cea care e însăşi voinţa de a trăi.
(Friedrich Nietzsche, Dincolo de bine şi de rău)

Semnificaţia logică a culturii

|
Un om devine cu adevărat om şi iese din statistică atunci când devine o lume. ("În fiecare om o lume îşi face încercarea", spunea Eminescu; ar trebui să-şi facă încercarea). (...) Dar mai ales în comportarea şi creaţia omului se vede aceasta. Poetul adevărat este cel care devine la un moment dat Poezia; fizicianul, excedat la început de tot ce se ştie, sfârşeşte prin a deveni el Fizica. (...) În situaţiile logice, întregul este acelaşi în fiecare parte. Tautologia este, poate, de esenţa logicului, dar nu în sensul reflectării lui acelaşi în fiecare moment al ansamblului. În acest sens, s-ar putea spune că şi un destin sau o viaţă de om pot fi într-o situaţie logică, atunci anume când fiecare demers al vieţii are justificările întregului. Înţeleptul trăieşte "logic" pentru că are în fiecare clipă legea de om adevărat în el. (...)

Semnificaţia metafizică a culturii

|
A exista ca om înseamnă din capul locului a găsi o distanţă faţă de imediat, prin situarea în mister. Imediatul nu există pentru om decât spre a fi depăşit.(...) Dar situarea în mister, prin care se declară incendiul uman în lume, cere o completare; situaţiei îi corespunde un destin înzestrat cu un permanent apetit: nevoia de a încerca revelarea misterului. Prin încercările sale revelatorii, omul devine însă creator, şi anume creator de cultură în genere. Facem o deducţie a condiţiilor culturii, adâncind înseşi dimensiunile existenţiale ale omului. Cultura, în această perspectivă, nu este un lux, pe care şi-l permite omul ca podoabă, care poate să fie sau nu; cultura rezultă ca o emisiune complementară din specificitatea existenţei umane ca atare, care este existenţa în mister şi pentru revelare. (...) Cultura ţine deci mai strâns de definiţia omului, decât conformaţia sa fizică sau cel puţin tot aşa de strâns. (...) Cultura n-o privim aici neapărat în înţeles umanist, ca mijloc de atenuare a animalităţii, sau ca reacţiune împotriva animalităţii ca atare. (...) Ea e împlinirea omului. (...)

Experienţa ruşinii

|
Mi-e ruşine de ce sunt. Prin ruşine înţeleg o relaţie intimă a eului cu eul: am descoperit în ruşine un aspect al fiinţei mele. (...) Ruşinea este, la origine, un fenomen de reflecţie (...) ruşinea, în structura sa primă şi originară, este ruşinea faţă de cineva sau în faţa cuiva. Când fac un gest, stângaci sau vulgar, acest gest porneşte din mine, nu-l judec, nici nu-l condamn, îl trăiesc pur şi simplu, îl îndeplinesc în cheia lui "pentru sine". Dar deodată ridic capul: cineva era acolo şi m-a văzut. Îmi dau seama de vulgaritatea gestului meu şi mi se face ruşine. (...) Celălalt este mediatorul indispensabil între mine şi mine însumi. Şi, prin însăşi apariţia celuilalt, devin capabil să avansez o judecată asupra mea ca asupra unui obiect, căci eu apar celuilalt ca obiect. (...) Prin natura ei, ruşinea este recunoaştere. Eu recunosc că sunt aşa cum mă vede celălalt.
(Jean-Paul Sartre, Fiinţa şi Neantul)

Alteritatea este ceva diferit

|
STRĂINUL: Acum însă este vădit că, orice ar fi alteritatea, îi revine în chip necesar să fie însăşi faţă de ceva diferit. (...) Căci fiecare este alta decât celelalte, nu prin natura ei, ci prin participarea la ideea de alteritate. (...) În chip necesar deci, nefiinţa revine mişcării, ca şi tuturor genurilor. Căci, potrivit tuturor, natura alterităţii, făcând pe fiecare altul decât fiinţa lucrurilor, aduce nefiinţa. Şi, într-adevăr, pe toate, potrivit cu cele spuse, le vom putea numi pe drept ca nefiind, dar deopotrivă, de vreme ce participă la fiinţa lucrurilor, ca fiind şi ca realităţi. (...) Ori de câte ori vorbim despre ceea ce nu este, pare-se nu rostim ceva contrar fiinţei lucrurilor, ci doar diferit de ea. (...) Aşadar, nu vom fi de acord să spunem că negaţia înseamnă contrariul, ci doar că "ne" ori "nu" indică un lucru din cele diferite, când sunt puse înaintea numelor respective. Căci devedind cum că există o anumită natură a alterităţii şi că ea este distribuită asupra tuturor realităţilor unele faţă de altele, am cutezat să spunem, cu privire la partea opusă faţă de fiecare lucru existent, cum că ea, ca atare, este cu adevărat ceea ce nu este.
(Platon, Sofistul)

Comentarii recente în Blogger

|
Mulţi dintre noi am observat că majoritatea blogurilor au în sidebar un widget cu ultimele comentarii sau, mai bine spus, comentarii recente. Chiar şi blogul meu are în sidebar această chestie elementară Aceasta afişează, dacă vă vine să credeţi, cele mai recente comentarii publicate de către cititori pe blog. Dacă aveţi un blog Blogger şi încă nu aveţi adăugat acest gadget atunci este timpul să citiţi în continuare.