RCS & RDS îşi respectă clienţii

|
Sunt client  RCS & RDS încă din anul 2007 şi de atunci nu am avut nicio experienţă neplăcută. Eu sunt abonat la pachetul bază de televiziune digitală prin satelit iar întreruperea transmisiei posturilor TV ale Antena Group nu mă deranjează. În ultima vreme nivelul semnalului era foarte mic (vreo 20%) şi la orice adiere de vânt sau picătură de ploaie imaginea se bloca, începea să pocnească şi să scârţâie. Mă gândeam unde e semnalul de odinioară cu nivelul de 80% şi calitatea de 90%.  Nu am mai rezistat acestui "tratament" şi m-am apucat de "investigaţii neserioase". M-am deplasat la antenă şi am analizat. Am observat că în faţa antenei, în ultimii ani, au crescut doi vişini şi mi-a trecut prin minte că aceştia ar putea împiedica recepţia dinspre satelit.

Voinţa este cauza erorii

|
Dacă tot ce se află în mine izvorăşte de la Dumnezeu, iar el nu mi-a dat vreo facultate de a greşi, nu-mi pare că aş putea greşi vreodată. Şi, de fapt, atâta vreme cât nu cuget decât despre Dumnezeu şi mă întorc întreg către el, nu observ nicio pricină de greşeală ori falsitate; dar, revenit la mine curând după aceea, îmi dau seama că, totuşi, sunt supus la nenumărate greşeli. (...) Atunci de unde izvorăsc greşelile mele? Din faptul că voinţa, întinzându-se mai mult decât intelectul, nu o închid între aceleaşi graniţe, ci o extind chiar asupra lucrurilor pe care nu le înţeleg; iar fiindcă în privinţa acestora ea e indiferentă, se abate lesne de la ceea ce e adevărat şi bun, iar astfel mă înşel şi păcătuiesc.
(René Descartes, Meditaţii metafizice)

Metafora vârfului de munte

|
Statutul adevărului în sens obiectiv, al adevărului ca o corespondenţă cu faptele, precum şi rolul său ca principiu normativ, ar putea fi comparat cu cel al unui vârf de munte, care este întotdeauna sau aproape întotdeauna învăluit în nori. Alpinistul poate nu numai să întâmpine greutăţi în a-l atinge, el poate chiar să nu ştie că l-a atins, deoarece s-ar putea să nu fie în stare să deosebească în ceaţă vârful principal al muntelui de o creastă secundară, Dar aceasta nu afectează cu nimic existenţa obiectivă a piscului, iar dacă alpinistul ne spune "Am unele îndoieli că aş fi atins vârful real", el recunoaşte implicit existenţa obiectivă a vârfului. Însăşi ideea de greşeală sau de îndoială (în sensul ei simplu şi normal) implică ideea unui adevăr obiectiv la care s-ar putea să nu izbutim a ajunge.
(Karl Popper, Adevăr, raţionalitate şi cunoaştere)

Adaugă o casetă de căutare pe bara de navigare

|
A trecut o perioadă bună de timp de când n-am mai scris un articol inclus în categoria Blogger. Acest lucru se cauzează Bacalaureatului dar şi faptului că mi-am stabilit un template blogului la care n-am mai adus nici cele mai mici modificări. Cu vreo două zile în urmă m-am gândit că ar fi mai estetic dacă aş poziţiona caseta de căutare pe bara de navigare (meniu orizontal), astfel economisind spaţiu din sidebar şi reducând extra spaţiul din partea dreapta a logo-ului. În continuare vom vedea cum să adăugăm o casetă de căutare pe bara de navigare în Blogger aşa cum se poate observa cu uşurinţă pe blogul meu.

Ideile nu sunt, ci devin adevărate

|
Aceasta este teza pe care vreau să o apăr. Adevărul unei idei nu este o proprietate care i-ar fi inerentă şi care ar rămâne inactivă. Adevărul este un eveniment care se produce în privinţa unei idei. Aceasta devine adevărată; ea este făcută adevărată de anumite fapte. Ea îşi dobândeşte adevărul printr-o activitate specială, constând în a o verifica şi având drept scop şi rezultat verificarea ei.
(William James, Pragmatismul)

Cunoştinţele a priori

|
În cele ce urmează, vom înţelege prin cunoştinţe a priori nu pe acelea care au loc independent de cutare sau cutare experienţă, ci pe acelea care sunt independente absolut de orice experienţă. Acestora le sunt opuse cunoştinţele empirice sau acelea care sunt posibile numai a posteriori, adică prin experienţă. Dar printre cunoştinţele a priori se numesc pure acelea în care nu este amestecat absolut nimic empiric. Astfel, de exemplu, judecata: orice schimbare îşi are cauza ei este o judecata a priori, dar nu pură, fiindcă schimbarea este un concept care nu poate fi scos decât din experienţă. (...)
Se poate uşor arăta că există într-adevăr în cunoaşterea omenească astfel de judecăţi necesare şi, în cel mai strict înţeles, universale, prin urmare, judecăţi pure a priori. Dacă vrem un exemplu din ştiinţe, atunci nu avem decât să privim toate judecăţile matematicii; dacă vrem un exemplu din cea mai comună folosire a intelectului, atunci pentru aceasta poate servi judecata că orice schimbare trebuie să aibă o cauză.
(Immanuel Kant, Critica raţiunii pure)

Judecăţi analitice şi judecăţi sintetice

|
Oricare ar fi însă originea judecăţilor sau forma lor logică, există o deosebire între ele din punctul de vedere al conţinutului, şi anume aceea că ele sunt fie pur explicative, adică nu adaugă nimic la conţinutul cunoaşterii, fie extensive, cu alte cuvinte, sporesc cunoaşterea noastră; primele vor putea fi numite judecăţi analitice, iar celelalte judecăţi sintetice. Judecăţile analitice nu cuprind în predicatul lor nimic altceva decât ceea ce era de acum gândit în conceptul subiectului, chiar dacă nu atât de limpede şi pe deplin conştient. Atunci când spun: Toate corpurile sunt întinse, nu am lărgit câtuşi de puţin conceptul meu de corp, ci l-am desfăcut doar în elementele sale. Căci întinderea era gândită în acest concept deja înainte de formularea judecăţii, chair dacă relaţia nu a fost enunţată explicit; judecata mea este, prin urmare, analitică. Dimpotrivă, propoziţia: Unele corpuri sunt grele conţine ceva în predicat ce nu era găsit în conceptul general de corp; ea sporeşte aşadar cunoaşterea mea pentru că adaugă ceva la conceptul pe care-l avem şi trebuie ca atare să fie numită judecată sintetică. (...)

Experienţă nemijlocită şi descriere

|
Cuvântul "a cunoaşte" este folosit aici în două sensuri diferite: 1) În prima sa accepţie este aplicabil acelui tip de cunoaştere care este opus erorii, sensul în care ceea ce cunoaştem este adevărat, sensul care se aplică opiniilor şi convingerilor noastre, adică la ceea ce se numesc judecăţi. În acest sens al cuvântului, cunoaştem că ceva este adevărat. Acest tip de cunoaştere poate fi descris drept cunoaşterea adevărurilor.

Cunoaşterea provine din experienţă sau se bazează pe raţiune?

|
Toate ideile vin pe calea senzaţiei sau a reflecţiei. Să presupunem, deci, că mintea este oarecum ca şi o coală albă de hârtie, pe care nu stă scris nimic, că e lipsită de orice idee; cum ajunge ea să fie înzestrată? (...) De unde are ea toate elementele raţiunii şi ale cunoaşterii? La aceasta eu răspund într-un cuvânt: din experienţă. Pe aceasta se sprijină cunoaşterea noastră şi din aceasta provine în cele din urmă ea însăşi.

Teoria falsificabilităţii

|
Toată activitatea ştiinţifică este orientată spre creşterea cunoaşterii obiective. (...) Munca noastră este failibilă, ca orice muncă omenească. Facem mereu greşeli şi există standarde la nivelul cărora putem să nu ne ridicăm — standarde de adevăr, de conţinut, de validitate etc. Limbajul, formularea problemelor, apariţia unor noi probleme situaţie, teoriile concurente, critica reciprocă prin intermediul argumentului — toate acestea sunt mijloace indispensabile pentru creşterea cunoaşterii ştiinţifice. (...) Oamenii de ştiinţă încearcă să-şi elimine teoriile false (...).
(Karl Popper, Subiectiv versus obiectiv în cunoaştere)

Opinia adevărată

|
Diotima: Ar trebui să ştii că a socoti adevărat un lucru fără a putea să-i dovedeşti adevărul nu înseamnă nici ştiinţă (cum să existe ştiinţă fără dovadă?), nici neştiinţă (cum să fie neştiinţă ceva ce nimereşte peste adevăr?). Părerea adevărată este tocmai cunoaşterea despre care vorbeam: ceva care se află între înţelegere şi neştiinţă.
(Platon, Banchetul)