8 sfaturi pentru o viaţă online mai sigură

|
Internetul a revoluţionat mijloacele de comunicare dintre oameni, desfăşurarea afacerilor, modul în care noi învăţăm sau petrecem timpul liber socializând pe facebook sau ascultând muzică pe youtube. Dar Internetul nu este un spaţiu doar al acestor gen de oameni, în acest spaţiu virtual acţionează şi băieţii răi, cyber-infractorii, care au la îndemână fel de fel de instrumente de fraudă electronică pentru a ne fura nouă banii sau chiar identitatea.

La ce facultate vei merge?

|
Această întrebare m-a bântuit tot liceul. E o întrebare adresată mereu tinerilor la care eu nu am avut niciodată un răspuns concret. Dar, vara asta, după ce-am luat bacul, am fost nevoit să mă decid. Poate că voi deja aveţi o idee clară despre ceea ce vreţi să fceţi, poate aveţi de gând să vă hotărâţi mai târziu sau poate lăsaţi pe ultima sută de metri cum am făcut eu. Însă, în calitate de om care deja am depăşit această situaţie, vă ofer câteva idei de posibile cariere de...viitor.

Valoarea filosofiei

|
De fapt, valoarea filosofiei trebuie căutată în mare măsură tocmai în incertitudinea ei. Omul care nu a învăţat nici un dram de filosofie trece prin viaţă încătuşat în prejudecăţile derivate din simţul comun, din convingerile obişnuite ale epocii sale şi din convingerile pe care şi le-a însuşit fără participarea sau consimţământul raţiunii sale. Pentru un astfel de om, lumea tinde să fie precisă, finită, banală; obiectele obişnuite nu ridică nici un fel de întrebări, iar posibilităţile nefamiliare sunt respinse cu dispreţ. Dimpotrivă, de îndată ce începem să filosofăm, descoperim (...) că până şi cele mai obişnuite lucruri ridică probleme la care se pot da numai răspunsuri incomplete.

Problemele filosofice

|
Auzim mereu observaţia că filosofia nu face de fapt niciun progres, căci aceleaşi probleme filosofice care i-au preocupat deja pe greci ne preocupă încă pe noi. Cei care spun însă acest lucru nu înţeleg motivul pentru care trebuie să fie aşa. Acest motiv este însă acela că limba noastră a rămas aceeaşi şi ne amăgeşte conducându-ne mereu la aceleaşi întrebări. Atâta vreme cât va exista un verb "a fi", care pare să funcţioneze ca "a mânca" şi "a bea", atâta vreme cât vor exista adjective ca "identic", "adevărat", "fals", "posibil", atâta vreme cât se va vorbi de o curgere a timpului şi de o dilatare a spaţiului ş.a.m.d., atâta vreme oamenii se vor izbi mereu de aceleaşi greutăţi enigmatice şi vor privi ţintă spre ceva ce pare să nu poată fi înlăturat de nicio explicaţie. Şi aceasta satisface, în plus, o năzuinţă spre transcendent, deoarece ei cred că văd "graniţa intelectului omenesc" şi cred, fireşte, că pot vedea dincolo de el
(Ludwig Wittgenstein, Însemnări postume)

Forma adecvată filosofiei

|
Nu am încredere în niciun fel de creatori de sisteme şi îi evit. Voinţa de sistem este o lipsă de onestitate
(Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor)

Nimic mai supărător decât lucrările ce pun ordine în hăţişul de idei al unui spirit care a urmărit orice, numai sistemul nu. La ce bun să atribui o coerenţă iluzorie ideilor lui Nietzsche, sub pretextul că acestea gravitează în jurul unui motiv central? Nietzsche este o sumă de atitudini şi ar însemna să-l coborâm căutând la el voinţă de ordine, preocupare pentru unitate. Prizonier al umorilor sale, el le-a înregistrat fluctuaţiile
(Emil Cioran, Ispita de a exista)

Există o mare diferenţă între efectele unei srieri care poate fi citită uşor, în mod curgător, şi ale uneia ce poate fi scrisă, dar nu descifrată uşor. Gândurile sunt închise în aceasta ca într-o casetă. (...)
Când gândesc pentru mine, fără să doresc să scriu o carte, eu sar în jurul temei; acesta este singurul fel de gândire natural pentru mine. Este un chin să fiu forţat a gândi în mod liniar.
(Ludwig Wittgenstein, Însemnări postume)

Filosofia ca formă de confesiune

|
Am descoperit, încetul cu încetul, că orice mare filosofie de până acum a fost confesiunea autorului ei, constituind un fel de memorii neintenţionate sau neobservate; am remarcat, de asemenea, că în orice filosofie intenţiile morale (sau imorale) formau adevăratul germen din care, de fiecare dată, lua naştere întreaga planetă.
(Friedrich Nietzsche, Dincolo de bine şi de rău)

Revoluţia copernicană

|
Până acum se admitea că toată cunoaşterea noastră trebuie să se orienteze după obiecte; dar, în această ipoteză, toate încercările de a stabili ceva despre ele a priori cu ajutorul conceptelor (...) au fost zadarnice. Să încercăm deci o dată, dacă n-am reuşi mai bine în problemele metafizice, presupunând că lucrurile trebuie să se orienteze după cunoaşterea noastră, ceea ce concordă şi mai bine cu posibilitatea dorită a unei cunoaşteri a lor a priori, menită să stabilească ceva asupra lucrurilor înainte de a ne fi date. Aici se petrece acelaşi lucru ca şi cu prima idee a lui Copernic, care, văzând că axplicarea mişcărilor cereşti nu dădea rezultate dacă admitea că toată armata stelelor se învârte în jurul spectatorului, încearcă să vadă dacă n-ar reuşi mai bine lăsând spectatorul să se învârtă, iar stelele, dimpotrivă, să stea pe loc. În metafizică se poate face o încercare asemănătoare (...). Această încercare reuşeşte după dorinţă şi promite metafizicii în prima ei parte, în care se ocupă anume cu concepte a priori (...) drumul sigur al unei ştiinţe. Căci după această schimbare a modului de gândire se poate foarte bine explica posibilitatea unei cunoaşteri a priori (...). Dar din această deducţie a facultăţii noastre de a cunoaşte a priori rezultă, în prima parte a metafizicii, un rezultat straniu şi în aparenţă foarte dăunător întregului scop ce se urmăreşte în partea a doua, anume că nu putem depăşi cu ea niciodată limitele experienţei posibile, ceea ce este totuşi preocuparea cea mai esenţială a acestei ştiinţe.
(Immanuel Kant, Critica raţiunii pure)

Doctrina sfântă

|
Dar chiar despre acele lucruri cu privire la Dumnezeu pe care raţiunea umană le poate cerceta, a fost necesar pentru om să fie instruit de către revelaţia divină, deoarece (în privinţa) adevărului despre Dumnezeu, cercetat de raţiunea umană, la puţine, şi în timp îndelungat şi cu amestecul multor erori a ajuns omul. Dar cunoaşterea acestui adevăr de care depinde întreaga salvare a omului este în Dumnezeu. Aşadar, pentru a se ajunge la o mai potrivită şi sigură salvare a oamenilor, a fost necesar ca ei să fie instruiţi despre cele divine de către revelaţia divină
A fost necesar deci ca, pe lângă disciplinele filosofice, care sunt cercetate prin raţiune, să primească doctrina sfântă prin revelaţie.
(Toma d'Aquino, Summa theologiae)

Vara asta am luat bacul

|
Cum afară plouă ca toamna, am găsit un moment destul de potrivit să vă povestesc ce am mai făcut eu vara asta şi, credeţi-mă, am ce povesti. Prima zi de vară am împlinit 19 ani şi am primit cel mai fain cadou din viaţa mea — cursul festiv de absolvire a liceului — un moment emoţionant, un sfârşit dar, mai ales, un nou început. Zilele lunii iunie s-au scurs rapid datorită susţinerii probelor de competenţe lingvistice şi digitale la care nu am întâmpinat probleme.

Trăsăturile filosofului şi ale filosofiei

|
Aşadar, de vreme că căutăm această ştiinţă, ar trebui cercetat lucrul următor: ştiinţă a ce fel de raţiuni şi principii este înţelepciunea? Or, dacă am privi reprezentările pe care le avem despre omul înţelept, ar deveni mai clar de aici un răspuns:

Filosofia ca iubire de înţelepciune şi artă a răsucirii

|
Ci o "răsucire a sufletului" de la o zi întunecată ca noaptea către ziua cea adevărată, o ascensiune şi o revenire către ceea-ce-este. Aceasta afirmăm că este filosofia cea adevărată.
Dacă ori filosofii nu vor domni în cetăţi, ori cei ce sunt numiţi acum regi şi stăpâni nu vor filosofa autentic şi adecvat şi dacă acestea două — puterea politică şi filosofia — n-ar ajunge să coincidă, şi dacă numeroasele firi care acum se îndreaptă spre vreuna din ele, dar nu şi spre cealaltă, nu vor fi oprite să procedeze astfel, nu va încăpea contenirea relelor (...) pentru cetăţi şi neamul omenesc, şi nici această orânduire pe care am parcurs-o cu mintea nu va deveni vreodată posibilă, spre a vedea lumina soarelui.
(Platon, Republica)

Coşmarul determinismului fizic

|
Dacă determinismul fizic este corect, atunci un fizician care este complet surd şi care nu a ascultat niciodată muzică ar putea să scrie toate simfoniile şi concertele compuse de Mozart sau Beethoven; şi aceasta studiind pur şi simplu, în cele mai mici detalii, stările fizice ale corpurilor acestora şi precizând locruile în care aceştia vor aşterne semne negre pe hârtia lor liniată. Ei bine, fizicianul nostru surd ar putea să facă şi mai mult: prin studierea îndeajuns de atentă a corpurilor lui Mozart şi Beethoven, el ar putea să scrie partituri care nu au fost niciodată compuse, în realitate, de Mozart sau Beethoven, dar pe care aceştia le-ar fi conceput după anumite împrejurări exterioare ale vieţii lor ar fi fost diferite: dacă ar fi mâncat, să spunem, carne de miel în loc de carne de pui sau ar fi băut ceai în loc de cafea.
(Karl Popper, Indeterminism şi libertate)

Absenţa responsabilităţii

|
Care poate fi singura noastră învăţătură? — Că nimeni nu îi dă omului calităţile sale, nici Dumnezeu, nici societatea, nici părinţii şi strămoşii săi, nici el însuşi. (...) Nimeni nu este responsabil că este constituit în acest sens sau acest mod, că există în aceste circumstanţe, în acest mediu ambiant, că există pur şi simplu. Fatalitatea fiinţei sale nu poate fi desprinsă de fatalitatea a tot ceea ce a fost şi va fi. El nu este consecinţa propriei sale intenţii, a unei voinţe, a unui scop, prin el nu se încearcă atingerea unui "ideal de om", sau a unui "ideal de fericire", sau a unui "ideal de moralitate" — este absurd a vrea să-i rostogoleşti fiinţa spre un scop oarecare. Noi am inventat conceptul de "scop": în realitate scopul lipseşte (...) Suntem necesari, suntem o parte din destin, suntem în întreg — nu există nimic care ar putea să judece, să măsoare, să compare, să condamne fiinţa noastră, căci asta ar însemna să judece, să măsoare, să compare, să condamne întregul. (...) Dar nu există nimic în afara întregului! — Că nimeni nu mai e făcut responsabil, că nu e permisă reducerea modurilor fiinţei la o causa prima, că lumea nu e o unitate, nici ca senzorium, nici ca "spirit", de-abia aceasta este marea eliberare, de-abia astfel a fost restabilită inocenţa devenirii.
(Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor)

De ce mi-am reformulat motto-ul

|
Vă spun "Nu vă imaginaţi un măr muşcat", aşa-i că deja v-aţi imaginat un măr muşcat şi, poate chiar mai mult, v-a zburat gândul la simbolul Apple? Am trecut de la "Nu înceta să-ţi pui întrebări!" la "Continuă să-ţi pui întrebări!", iar în următoarele rânduri o să vă explic şi de ce am făcut acest lucru deşi, aparent, e o diferenţă mică.

Principiul determinismului

|
Trebuie să considerăm starea prezentă a universului ca efectul stării sale anterioare şi drept cauză a celei care va urma. O inteligenţă care, la un moment dat, ar cunoaşte toate forţele care acţionează în natură şi situaţia respectivă a lucrurilor ce o compun, dacă pe de altă parte, ea ar fi destul de vastă pentru a supune analizei aceste date, ar îmbrăţişa în aceeaşi formulă mişcările celor mai mari corpuri din Univers, ca şi pe ale celui mai uşor atom; nimic nu ar fi nesigur pentru ea şi viitorul, ca şi trecutul, ar fi prezent în faţa ochilor ei.
(Pierre-Simon Laplace, Eseu filosofic despre probabilităţi)

Sufletul şi trupul

|
Dacă sufletul, fiind curat, părăseşte trupul fără a târî după sine nimic din ale acestuia, ca şi cum nici nu s-ar fi amestecat cu el de bună voie în timpul vieţii, ci l-ar fi ocolit, căutând mereu să se reculeagă în sine, neîntrerupt stăpânit de această grijă, ceea ce este obiectul adevăratei filosofii, adică să înveţi a muri cu uşurinţă — oare aşa ceva nu este tocmai o pregătire pentru moarte? (...) Dacă este aşa, atunci sufletul, ieşind cu astfel de însuşiri din corp, se duce spre ceea ce este asemenea cu el: imperceptibil, sfânt, nemuritor, înţelept. Ajungând acolo devine fericit şi în afară de orice rătăcire, neştiinţă, temeri, pasiuni sălbatice şi orice alte păcate omeneşti. Tocmai cum se spune despre cei iniţiaţi, el va trăi o întreagă veşnicie împreună cu cei veşnici. (...)