Amintirile unui aragaz cu patru ochi (ep 1)

|
În clasele primare erai un băiat inteligent, scoteai ochii învățătoarei să ieși tu primul la tablă ca să vadă toată clasă cât de deștept te-o făcut mă-ta. Chiar dacă stăteai în fundu' satului, pe unde pietrișul n-o ajuns de la Big Bang încoace, chiar dacă ploaia făcea din drumuri râuri de mocirlă, asta nu te oprea să-ți tragi cizmele de cauciuc și să înoți la școală. După ce că întârziai juma' de oră, îți mai trebuiau vreo 10 minute să te speli pe cizme și alte 10 ca să-ți faci curaj să bocănești la ușă și să intri în clasă.

Oricât am urca nu vom ajunge niciodată la suprafață

|
Continui să cad ... Vreau ca buruienile de care mă prind să fie mai puternice, să-mi suporte greutatea trupului și să-mi permită să mă ridic mai mult, să ajung odată la mal. Sau poate că vreau ca peretele prăpastiei să fie pustiu, lipsit de buruieni, să n-am de ce mă prinde, să cad și să mă zdrobesc odată de pietrele colțuroase de pe fund. Dar fundul e mai îndepărtat decât cred și gravitația e prea mică pentru a mă zdrobi și buruienile sunt prea slabe pentru a urca. Nu pot să urc mai mult decât cad.