Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?

Atât de mult mi-a plăcut felul desăvârșit în care Maia Morgenstern recită aceste versuri și versurile în sine, încât cu puțină răbdare și cu puțin uz de tasta „space” le-am scris aici. Google a sărit și el în ajutor și mi-a spus că Rainer Maria Rilke, autorul versurilor, este bărbat, și nu femeie cum ar încerca să ne inducă în eroare numele lui. Din ce operă fac parte încă nu m-am lămurit: Ori e „Saul înaintea regelui David” ori e „David cânta înaintea lui Saul”. Este o diferență, totuși. Dar hai să lăsăm asta și să fim atenți la conținut.





Ce-ai să te faci, Doamne, dacă mor?
Dacă mă sfarm? (doar îți sunt ulcior).
Dacă mă stric? (și băutură îți sunt).
Sunt meșteșugul tău și-al tău veșmânt.
În urma mea nu mai ai casă-n care
să te-ntâmpine cuvinte calde.
Cad eu, din ostenitele-ți picioare cade
sandala de velur, mângâietoare
Privirea ta spre care se ridică
obrazu-mi cald precum o pernă mică,
va rătăci îndelungată vreme după mine -
și-n asfințit de soare se va întinde-npoala rece a pietrelor străine.
Ce-ai să te faci, Doamne fără mine? Mi-e frică.
Tu... tu nu socoți că-i blasfemie ruga mea:
parcă-n cărți bătrâne frunzăresc,
să văd cu tine cât de mult mă înrudesc.
Vreau dragoste să-ți dau. Din care ai vrea...
Oare pe-un tată îl iubești? Nu pleci, cum ai plecat
și tu de lângă mine: aspru, întunecat,
de lângă mâinile-i stinghere, goale?
Nu culci cuvântu-i ofilit și moale
în cărți bătrâne, rareori citite?
Nu-i oare inima un stăvilar
Ce-l lași și curgi 'nainte spre bine și amar?
Oare ce-i tatăl pentru noi nu e ce-a fost odată?
ani ce-au trecut străini de cei ce sunt,
gest învechit și demodat veșmânt,
mâini veștede și păr încărunțit?
și chiar de-a fost erou pe vremea sa,
e frunza ce atunci când creștem va cădea.
și grija lui e pentru noi un vis urât,
și vorba lui o piatră ni se pare -
am vrea să dăm la glasu-i ascultare,
dar ca prin vis îl auzim și-atât.
Căci între noi vuiește mult prea tare
drama cea mare, ca să ne-auzim.
Vedem doar forma gurii lui din care
silabe cad, ce nu le mai culegem.
Și-abia când pe-astă stea el moare
pricepem că pe-astă stea el a trăit.
Acesta-i tatăl petnru noi și eu - eu
să-ți spun tată?
Ar fi să mă despart de tine nu o dată,
de mii de ori. Ești fiul meu. Te voi cunoaște-ndată,
cum îți cunoști copilul unic, drag,
chiar când de mult el e bărbat, e chiar moșneag.




Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la blog pentru a primi notificări prin e-mail când scriu ceva nou. De asemenea, poți aprecia pagina mea de facebook sau pur și simplu să dai mai departe mesajul folosind butonul share. Și nu în ultimul rând, din orice motiv, poți să-mi lași un comentariu mai jos cu gândurile tale.

Comentarii

S-ar putea să vă mai placă și

Comentarii recente în Blogger

Aţi văzut că mi-am schimbat logo-ul?

Cum să adăugaţi caseta de comentarii Facebook în Blogger