
Cine îndrăznește să mă deranjeze la ora asta? Nu c-ar fi o problemă, dar chiar când eu mă pregăteam să plec acasă după 10 ore și ceva petrecute în cimema? Mă opresc, scot celularul din buzunar și văd un număr străin, nu-l mai văzusem niciodată până atunci. Răspund curios:
– Alo!
– Salut, Petru, scuză-mă că te deranjez așa de târziu.
– Te scuz. Îi spun eu fără ca măcar să (s)clipesc. Avea o voce atât de frumoasă, nici prea feminină, nici masculină. Nici dacă aș fi vrut să n-o scuz, n-aș fi putut.
– Sunt Toamna. Te-am sunat să-ți spun...
– Tu îți bați joc de mine? O întrerup eu iritat. Cum mă suni tu la ora asta să-mi spui că ești toamna? Dacă eu dormeam și mă trezeai acuma din somn?
– Știu că sună zeflemitor, dar te rog numai ascultă-mă!
Mă calmez și hotărăsc să-i intru în joc. Cine știe? După voce părea bună.
– Te-am sunat să-ți spun că anul acesta eu nu mai pot veni. Mă simt tare rău, de două săptămâni stau în pat și zgribulesc sub pătură. Am crezut că o să-mi revin până la echinocțiu, dar nu-i chip. Am vorbit cu Iarna și după lungi discuții persuasive, am reușit s-o conving să vină ea mai devreme în locul meu. Așa că dacă vă este frig, vă rog să mă iertați.
– Tu fată, hai că îmi place stilul tău. Poate ieșim la o narghilea zilele astea. Ce zici?
– Trebuie să închid, anunță-i și pe ceilalți te rog.
Dau să spun „pa” sau ceva, dar n-am mai apucat că deja închise.
Bag telefonul în urechi, căștile-n buzunar (haha) și-i dau pedale că până în Mănăștur e cale lungă. Nările-mi sunt cuprinse de un miros de iarnă și mâinile pe ghidon încep să mă usture. Totuși, poate fătuca știe ea ceva.
imagine luată de aici
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu