Petru Dolhescu

În sesiune totul capătă o frumusețe aparte. Episoadele serialelor te prind mai bine ca niciodată. Colegii și colegele de facultate îți devin brusc foarte simpatici. Cei din liceu, și ei în sesiune, te bagă în seamă din senin. În oraș forfotesc evenimente dintre cele mai alese. În minte se nasc tot felul de lucruri minunate pe care ai vrea să le faci: ba parcă ai învăța să cânți la vreun instrument muzical, ba parcă ai merge la sală, te-ai apuca de alergat, sau cine știe ce proiect personal îți mai surâde.

Sau, românește vorbind, genul ăla de „Mult Succes” pe care ți-l urează cineva cu o fină nuanță de ironie. Ți-l rostește în față calm și sec încât tu-i mulțumești ingenuu și dai din coadă, fără să-ți dai seama că tot ce se află în spatele acestor cuvinte nu este decât convingerea sa că acțiunea pe care urmează s-o întreprinzi este sortită eșecului, indiferent decât de bun și eficient vei fi.

Am trăit și eu acea perioadă a vieții când îți lipești prin toată casa tot felul de hârțoage: „to do-uri” și „did-uri”, plusuri și minusuri, „Don't break the chain-uri” și alte rahaturi care nu mă duceau decât la frustrare. Am ajuns la concluzia că listele nu sunt pentru mine. Nu pot funcționa cu liste și basta. Totuși, acum că-i început de an nou, aș vrea să-mi schițez aici cam ce-mi doresc eu de la mine în 2015.

Nu cu mult timp în urmă, anul pe-a cărui frunte a stat scris cu mândrie numărul 2014, a luat sfârșit. Acum, după ce-am tras linie, îmi permit să poreclesc anul trecut – „Anul Transformării”. Chiar dacă deloc ingenios, e un titlu corect, oferit pe bună dreptate. Am pășit în el ingenuu, timid, ochelarist și l-am părăsit într-o notă tristă pe plan sentimental, dar cu capul sus și-n același timp pe umeri, încrezător, sceptic, transparent și fără ochelari de vedere. :D