”La Bohème” sau cum am călătorit în trecut

|
Prima oară am avut întâlnire cu opera în luna iunie a acestui an, în Piața Unirii, în aer liber, când am fost părtaș la spectacolul Carmen. La vremea aceea am scris câteva rânduri pe blog, aici, prin care încercam să exprim experiența înălțătoare pe care am trăit-o acolo. Rânduri pe care le încheiam cu cuvintele „Ați câștigat un spectator fidel”, adresându-mă Operei Naționale Române, ca instituție.

”Boema” la Opera Națională Română din Cluj-Napoca.

|
De când am fost în Piața Unirii la Carmen și am realizat cât de frumoasă este acestă formă de artă, tot zic că am să merg negreșit la o operă. Absorbit de diverse activități ordinare n-am reușit până acum. Duminică seară, însă, aș vrea să ajung la premiera "La bohème" de Giacomo Puccini. "Boema" este o operă în patru acte pe un libret scris după romanul "Scènes de la vie de bohème" de Henri Murger.