Încă mai crezi, încă mai speri

E gingașă, fragilă, frumoasă copiliță.

Zâmbește alb, inspiră neprihană.

Pășește delicat, grăbit, echilibrat.

Când o atingi ușor, vibrează-ți nu doar trupul.

În jurul ei, măcar în aparență,

împrăștie ingenuă înțelepciune,

credință, bunătate și speranță.

Tu, însă, tinere copil,

cu frământări perpetue,

Tu, suflete păgân și sceptic,

Tu-n ea tot nu-ți găsești

nici liniște, nici pace.

Nici, mai ales, iubire.

Acea iubire adevărată, cum o crezi,

Acea iubire, la care, cu-atâta patimă,

distorsionat râvnești.

Întoarce-te-nlăuntrul tău, făptură-nfrigurată!

Rămâi acolo un timp, o clipă.

Redă-ți nădejdea în tine
Și minimă iubire de sine făurește-ți.

Apoi, după o vreme, o secundă,
După un răsărit de Lună sau de Soare

Ea va avea în viața ta năvalnic să apară

Să-ți lumineze iar ființa ta obscură

Cu strălucirea ei fără de margini

în care, chiar și-acum,
într-un moment plăpând de deznădejde

încă mai crezi, încă mai speri.

Cluj-Napoca, 15 aprilie 2016