Încă mai crezi, încă mai speri

E gingașă, fragilă, frumoasă copiliță.

Zâmbește alb, inspiră neprihană.

Pășește delicat, grăbit, echilibrat.

Când o atingi ușor, vibrează-ți nu doar trupul.

În jurul ei, măcar în aparență,

împrăștie ingenuă înțelepciune,

credință, bunătate și speranță.

Tu, însă, tinere copil,

cu frământări perpetue,

Tu, suflete păgân și sceptic,

Tu-n ea tot nu-ți găsești

nici liniște, nici pace.

Nici, mai ales, iubire.

Acea iubire adevărată, cum o crezi,

Acea iubire, la care, cu-atâta patimă,

distorsionat râvnești.

Întoarce-te-nlăuntrul tău, făptură-nfrigurată!

Rămâi acolo un timp, o clipă.

Redă-ți nădejdea în tine
Și minimă iubire de sine făurește-ți.

Apoi, după o vreme, o secundă,
După un răsărit de Lună sau de Soare

Ea va avea în viața ta năvalnic să apară

Să-ți lumineze iar ființa ta obscură

Cu strălucirea ei fără de margini

în care, chiar și-acum,
într-un moment plăpând de deznădejde

încă mai crezi, încă mai speri.

Cluj-Napoca, 15 aprilie 2016

Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la blog pentru a primi notificări prin e-mail când scriu ceva nou. De asemenea, poți aprecia pagina mea de facebook sau pur și simplu să dai mai departe mesajul folosind butonul share. Și nu în ultimul rând, din orice motiv, poți să-mi lași un comentariu mai jos cu gândurile tale.