Vineri

Printre timp am terminat de citit Aviatorul și am început să citesc o altă carte, tot de la Mirabela. Este Lupul de stepă. Deja din primele pagini mi-a atras interesul o frază. „Privirea lupului de stepă străbătea toată epoca noastră, toată falsitatea gălăgioasă, toată strădania de parvenire, toată deșertăciunea, tot acel joc de suprafață al unei spiritualități pline de sine, serbede – ah, privirea aceea pătrundea din nefericire mult mai adânc, țintind până dincolo de neajunsurile și lipsa de perspectivă ale epocii noastre, ale spiritualității noastre, ale culturii noastre. Ea pătrundea până în inima a tot ceea ce era omenesc, exprimând într-o singură secundă întreaga incertitudine a gânditorului, a unui om care, poate, știa foarte multe, neîncrederea față de demnitatea, față de rostul existenței omului în general. În privirea aceea se putea citi: „Iată ce maimuțe suntem! Privește, așa arată omul!”, încât toată celebritatea, toată inteligența, toate cuceririle spiritului, toate încercările omului de a-și dovedi superioritatea, măreția și puterea de a dăinui se destrămau, devenind un simplu joc, o maimuțăreală.”