De ce iubim manelele?

Dacă Mircea Cărtărescu, născut pe 1 iunie, se întreabă de ce iubim femeile, eu, născut tot pe 1 iunie, mă întreb de ce iubim manelele. Și dacă le iubim, de ce ne este rușine să recunoaștem asta? Mie nu-mi mai este rușine și am să o spun răspicat că îmi face mare bucurie să mai ascult câte o manea. Îmi plac îndeosebi cele vechi, de dragoste. Iar dacă mă întreb de ce îmi plac, răspunsul e cât se poate de simplu. Le iubesc pentru că am crescut înconjurat de acordurile lor muzicale. Am trăit versurile manelelor în copilărie.

În anii 2000 - 2004 eram în clasele primare și tot timpul eram îndrăgostit de câte o fată. Ba de Ancuța, ba de Victorița, ba de Claudița. Îmi amintesc că uneia dintre ele i-am scris un bilețel: vreo 4 pagini de caiet A5 unde îmi exprimam iubirea redând versurile lui Adrian Copilul Minune, Te aștept noapte și zi. Când se făcea o reuniune, un banchet sau cineva își făcea ziua, apogeul petrecerii era atins prin manele.

De Paști, în sat se construiau așa numitele vârtelnițe. În după amiezile de sărbătoare ne adunam cu toții acolo să ne dăm în vârtelniță. Atmosfera era, bineînțeles, creată de oameni, copii de toate vârstele, și de manele. Bucuria de a fi acolo era cu atât mai mare cu cât părinții ne dădeau voie mai puțin să ieșim.

Îmi aduc aminte de anii 2005 - 2008. Mama era plecată în Italia, iar restricțiile părintești erau parcă mai mici. Într-o noapte, cu sora mea, am ieșit pe geam din casă și am șters-o la discotecă. Toată noaptea s-au băgat manele. Pe atunci erau în vogă Am încredere în tine, Cine bate la fereastra mea dar și unele un pic mai lente, dintre care îmi amintesc doar Lumea doarme eu n-am somn. Asta din urmă deși era un pic mai veche deja, încă făcea ravagii.

Anii au trecut, a început vremea liceului. Devenise lame să mai asculți manele. O făceai doar într-un context în care concentrația de alcool colectivă din sânge permitea acest lucru. Nu mai puteai să asculți manele așa pur și simplu. Iar asta parcă le dădea și mai mult farmec. Cei mai cool dintre noi au început să se îndrepte spre rock. Deep Purple, Aerosmith, Iron Maiden. Iar alții, tot cool dar mai puțin romantici, au început cu CTC, Paraziții și Subcarpați.

Eu am rămas fidel rock-ului și în facultate. Am descoperit The Doors, rock-ul alternativ autohton și post-rock-ul. Nu mă dădeam în lături nici de la Deliric sau Macanache. Dar manelele au în loc aparte în sufletul meu. Fac parte din România profundă, căreia și eu îi aparțin.



Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la blog pentru a primi notificări prin e-mail când scriu ceva nou. De asemenea, poți aprecia pagina mea de facebook sau pur și simplu să dai mai departe mesajul folosind butonul share. Și nu în ultimul rând, din orice motiv, poți să-mi lași un comentariu mai jos cu gândurile tale.

Comentarii

S-ar putea să vă mai placă și

Părerea mea sinceră despre manifestul elevei de clasa a 12-a

Deschide orice fişier cu FreeFileViewer

Societatea închisă şi societatea deschisă