După ce m-am despărțit de ea

După ce m-am despărțit de ea am simțit în mine o durere foarte puternică și o dorință nestăvilită de a ascunde acea durere. Nu voiam să mă plâng în public sau în orice context în care ea și-ar fi dat seama că sufăr. Voiam să afișez o personalitate de luptător și de om care știe ce are de făcut. Așa am început să alerg. Am fugit în prima seară 20 și un pic de kilometri. În următoarea săptămână am trăit o frântură din mobilitatea greoaie a bătrâneții.

Într-un fel, în mintea mea credeam că motivul pentru care a dorit să se despartă de mine era că eu sunt un looser în ochii ei. Și asta m-a ambiționat foarte tare să-i arăt că sunt exact opusul. Trei luni am simțit acea apăsare a inimii care mă făcea să respir cu greutate. Să trag aer adânc în piept de multe ori pe zi pentru că trupul meu simțea că rămâne fără oxigen. Dar sufletul? Oare el ce simțea? Solitudine și o dorință puternică de a ne împăca în viitor.

Credeam că decizia ei a fost o scăpare. Ca și cum ai scăpa o vază pe jos și apoi ți-ar părea teribil de rău și până la urmă ai găsi o modalitate de a o repara. Gândul ăsta că o să-i pară teribil de rău a fost pilonul de care m-am agățat. În primul an, dacă ar fi venit Petru cel de azi și mi-ar fi spus răspicat că nu, sunteți despărțiți pentru totdeauna, cred că aș fi murit de dragoste rănit, cum e și cântecul.

Nu. Abia după primul an, am început să văd potecile acestei direcții cu ochii minții. Inima însă tot spera. Și am sperat până nu de mult. E istorie recentă. Chiar și după trei ani, nu excludeam posibilitatea unei împăcări. De ce? Nu știu. Răspunsul este nu știu. Dar din tot ceea ce știu acum e că din cioburile culese de pe jos nu mai poți face vaza. Multe dintre ele, cele mai mici, au intrat prin crăpăturile podelii. Altele s-au ascuns după dulap, departe de lumină și de ochii noștri. O altă parte a rămas la vedere, dar a fost măturată din neatenție, când s-a făcut curățenie, și aruncată la coș.




Dacă ți-a plăcut acest articol, abonează-te la blog pentru a primi notificări prin e-mail când scriu ceva nou. De asemenea, poți aprecia pagina mea de facebook sau pur și simplu să dai mai departe mesajul folosind butonul share. Și nu în ultimul rând, din orice motiv, poți să-mi lași un comentariu mai jos cu gândurile tale.

Comentarii

S-ar putea să vă mai placă și

Deschide orice fişier cu FreeFileViewer

Categorii în Blogger

Am o carte de dat. Băiatul cu pijamale în dungi