Bine te-am găsit, Iași!

|
Scriu. După un drum lung, iată-mă aici, în fața laptopului meu pe care nu l-am mai atins de vreo 7 luni, tastând cuvinte. Poate că nu mai am aceeași îndemânare, poate că am uitat vreo câteva reguli gramaticale, dar important e că mă simt mai sincer ca niciodată. Am un milion de cuvinte de Mulțumesc de spus. N-aș putea ști cu cine să încep și la cine să mă opresc. Dar, să știți că aveți toți recunoștința mea. Cred că cea mai bună idee este să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot.

Despre a dărui: Nepoți de Crăciun și ShoeBox

|
M-am bucurat când am primit un email săptămâna trecută despre ediția de anul acesta a proiectului „Nepoți de Crăciun” din Cluj. Într-un fel, când auzi vorbindu-se de acest proiect și de celălalt, parcă geamăn, al lui Vali Vesa, „ShoeBox - cadoul din cutia de pantofi”, știi că se apropie sărbătorile de iarnă. Această perioadă magică a anului e un prilej firesc de a iubi, adică de a dărui. Avem printre noi atât copii cât și oameni îmbrățișați de senectute, care pot zâmbi datorită nouă.

Copleșit

|
Cred că mi-am pierdut îndemânarea de a scrie pe blog. Sau nu? Ideea e că găsisem un stil, la un moment dat. Unul optimist. Acum nu-mi mai aduc aminte de el, mi se pare superficial. Nu sunt copleșit de faptul că vara se sfârșește. Mă bucur că s-a mai răcorit. Voi putea alerga de acum. Ceea ce mă copleșește în acest moment, dar fix în acest moment, pentru că sunt sigur că mâine dimineață nu voi mai avea această senzație, e studenția mea, care a îmbătrânit. Eu sunt tânăr, dar studenția nu. E pe moarte. E drept, are o durată de viață mică.